Tribunalul București judecă recursul declarat de DNA în dosarul eliberării condiționate a lui Adrian Năstase

Revista Blogurilor
18.03.2013
Autor: mitza

Judecătoarele Antonela Costache și Viorica Dinu, reprezentau completul care a primit inițial dosarul lui Năstase, dar acestea au fost între timp arestate pentru corupție. Deci, dosarul va reveni unui alt complet de judecată.

În data de 12 februarie 2013, Judecătoria Sectorului 4 a admis eliberarea condiționată din închisoare a lui Adrian Năstase, dar Direcția Națională Anticorupție a declarat recurs.

În decizia Judecătoriei Sectorului 4 se menționa că în urma analizei cererii de eliberare condiționată, se poate elibera condamnatul ținând cont că acesta a executat fracțiunea de pedeapsă prevăzută în mod obligatoriu de lege, este o persoană disciplinată, stăruitoare în muncă și a dat dovadă de îndreptare. Acestea sunt condițiile principale pentru ca un condamnat să poată fi eliberat condiționat.

De asemenea, instanța a constatat că în caracterizarea atașată procesului-verbal este atestat faptul că deținutul a avut un comportament întru totul conform cu exigențele și rigorile pe care le presupune mediul carceral, acesta nefiind niciodată sancționat.

Potrivit caracterizării realizate de o comisie de la Penitenciarul Jilava, fostul premier a avut un comportament foarte bun pe perioada detenției, nu a fost niciodată sancționat disciplinar, a participat la activitățile educative organizate în cadrul penitenciarului și a desfășurat și o activitate de redactare a unei lucrări științifice fiind recompensat de trei ori cu suplimentări ale dreptului la vizită.

Ținând cont de toate acestea, Comisia de la Penitenciarul Jilava a considerat că timpul executat de Năstase din pedeapsa totală de 2 ani este suficient, motiv pentru care a fost propusă eliberarea sa condiționată.

Adrian Năstase (62 ani) a executat o treime din pedeapsa primită. În momentul în care s-a discutat cererea de eliberare condiționată de Judecătoria Sectorului 4, el executase deja 284 de zile, fiind aici incluse și zilele câștigate ca urmare a redactării pe perioada detenției a unei lucrări științifice.

Articole similare:

Top