Universitatea Româno-Americană pornește ofensiva împotriva traficului de persoane
România ocupă primul loc în cadrul Uniunii Europene în ceea ce privește traficul de persoane, conform Comisiei Europene. În acest context, Universitatea Româno-Americană, în colaborare cu Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, marchează o premieră în mediul academic bucureștean prin organizarea primei ediții a campaniei de conștientizare și prevenire a traficului de persoane, intitulată „Suflete Albe pe Piața Neagră”. Evenimentul este deschis atât comunității academice, cât și publicului larg.
Conform Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane, în 2023, interesul infracțional din sfera traficului de persoane a rămas orientat preponderent către exploatarea persoanelor de gen feminin, în special a celor minore, marea majoritate în domeniul prostituției și pornografiei. Astfel, datele statistice naționale oferă o pondere de 77% din victimele identificate, ca fiind de gen feminin, proporția minorelor (40%), depășind anul acesta cea a femeilor (37%).
Universitatea Româno-Americană este prima universitate din București care declară război traficului de persoane, demarând o serie de dezbateri care pune la aceeași masă specialiști, victime și tineri. Programul evenimentului „Suflete Albe pe Piața Neagră” include o serie de discursuri și prezentări de la personalități cheie în lupta împotriva traficului de persoane, precum rectorul Universității Româno-Americane, prof. univ. dr. Costel Negricea, și Comisar Șef de Poliție Cristina Maria Stepanescu, director adjunct al Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane., alături de decanul Facultății de Drept, conf. univ. dr. Mihaela Prună.
Este programată și o sesiune de dezbateri despre psihologia victimei și impactul pe termen lung al acestor experiențe, cu participarea președintelui ONG-ului ADPARE, Gina Stoian. Totodată, conf. univ. dr. Norel Neagu, prodecanul Facultății de Drept, și conf. univ. dr. Mihai Olariu, președintele Senatului universității, vor discuta aspectele juridice complexe asociate cu traficul de persoane.