Întoarce-acum, domniţă, privirea către pajulBolnav de poezie, ce ţi-a adus în darTăceri diamantine şi a avut curajulDe-a-şi scrijeli iubirea în piatra de hotar.(Sunt treceri spre niciunde, mai grele ca o moarteŞi blèsteme neghioabe, rostite dinadinsÎn lunga agonie!) Tu părul ca o noaptePrefiră-l, iertatoare, pe chipul lui învins;Apropie-ţi de-obrazul săpat de ploi şi dulceCa rodiile, gura, în ultimul sărut,`Nainte ca în groapa uitării să îl culceŞi să-l îmbrăţişeze toţi îngerii de lut;  Şi chiar de niciodată el nu va auzi-o,  Încheie-ţi rugăciune… citeste mai mult