Cu un primar anti-PSD, cei mai mulți bucureșteni preferă formațiunea social-democrată în aceeași măsură ca în urmă cu patru ani. USR a suferit un șoc electoral, din care nu și-a...
Comisia Europeană a retras, la cererea gigantului farmaceutic AstraZeneca, autorizația de comercializare în statele membre a vaccinului dezvoltat de compania anglo-suedeză împotriva COVID-19, vac...
România are a treia cea mai mică speranță de viață din Uniunea Europeană, potrivit Eurostat, de 76,6 ani. Asta înseamnă că un român cotizează la pensie 35 de ani și...
Pariorii înrăiți vor să facă bani și din piatră seacă! Iar casele de pariuri le vin în sprijin în acest sens. Pe lângă sport, și politica își face loc printre...
Bucureștiul este, conform statisticilor, orașul din România unde există cei mai mulți consumatori de droguri. România, de altfel, a devenit țară de destinație a drogurilor, în ultimii ani, n...
România ocupă primul loc în cadrul Uniunii Europene în ceea ce privește traficul de persoane, conform Comisiei Europene. În acest context, Universitatea Româno-Americană, în colaborare cu Age...
Un scandal de proporții epice a zguduit nu doar rețelele de socializare thailandeze, ci și scena politică a țării, când una dintre femeile sale de stat a fost surprinsă de...
Părintele Patriarh Daniel a trimis, joi, o scrisoare irenică de Paști Patriarhului Ecumenic Bartolomeu I și Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Autocefale. Printre aceștia se află și Pat...
România a atras atenția NASA și a întregii lumi datorită unor imagini spectaculoase captate de sateliți deasupra sudului țării. Acolo, câmpurile de rapiță înflorite oferă un peisaj despri...
Mii de turiști venți din toate colțurile lumii au făcut nenumărate plângeri, ba chiar amenință că nu mai vin în România. Motivul? 90% dintre cei care oferă servicii de cazare...
AstraZeneca a recunoscut în instanță, pentru prima dată, că vaccinul său Covid poate provoca un efect secundar de coagulare a sângelui. Reacția extrem de rară se află în centrul unei...
Biroul Electoral de Circumscripție nr. 42 – Municipiul București a hotărât în ultima zi să admită candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei, după...
Fără prea multe introduceri, știu că e work day și sunteți la birou și viața e greu, dar am de anunțat o corporație de-o zi de weekend. Task-urile implică skill și relaxare, se plătește ...
The past Acum câțiva ani eram obsedată de absolut tot ce mâncam, calorii, zaharuri, știam pe de rost ingredientele alimentelor pe care le consumăm. Știți că sunt o persoană ad...
L-am găsit în tenebrele internetului. Impropriu spus găsit. Una dintre noi, nu mai știm exact care, s-a pomenit cu el la ușă. Avea la gât un medalion pe care scria: ”do not feed the troll”....
• În comuna Moroeni, judeţul Dâmboviţa, Elena Ţărcuş va începe o mică afacere cu produse derivate din legume şi fructe • Elena a finalizat cursurile gratuite de lucrător în domeniul co...
Recitire (de pe Kindle)...
Interzis:http://www.scribd.com/doc/4580604/Liiceanu-Gabriel-Usa-interzisa#scribd...
...
...
Fraților, lumea trebuie scuturată din când în când, așa ca o pătură îmbâcsită și plină de pureci. Dacă ați făcut vreodată operația, presupunând că nu aveți femeie la curățenie, ...
Atunci cand portile castelului se deschid, acestea dezvaluie un taram desprins din alta lume, o lume parca apusa, a elegantei la superlativ, a manierelor fine si a bunul gust. Astfel, Le Chateau devin...
A trecut ceva vreme de cand m-am intors in concediu si, desi mi-am propus de ceva timp deja sa postez fotografiile, am tot uitat. Am fost in concediu in Turcia, in Bodrum, la hotel Vogue – pe ca...
Nu ai cum să o urăști pe Andreea Esca. Pur și simplu nu există motive să o urăști, oricât de mult ai căută. Nu a umblat cu tot felul de dubioși și nu are povești sordide de amor. Nu o ar...
Jocuri educative, fel de fel de cărucioare, piese de lego împrăştiate prin casă, unele printre care ma chinui să fac slalom când abia îmi incheiasem bareta la sandale şi deja e târziu aşa c...
Site experiment cu informatii, ştiri, articole si noutati utile şi relevante, fără (prea multe) tâmpenii strecurate. Continue reading →...
Site experiment cu informatii, ştiri, articole si noutati utile şi relevante, fără (prea multe) tâmpenii strecurate. Continue reading →...
Fiecare val ce se sparge de ţărm, te asigură că va urma un altul mai mare şi mai puternic, născut din forţa pierdută a celui dintâi. Fiecare vis neîmplinit te face să realizezi că nu ai d...
Povestea mea veche a fost a unei persoane care se victimiza subtil și care-i făcea pe alții sau alte contexte, responsabili de viața mea imperfectă. Pe măsură ce-mi asum mai mult și trece vrem...
Ia să vedem cu ce ați mai slăbit cât timp am fost în vacanță…Cu Chitosan? Mvai,ce coincidență, și eu! L-am luat direct din creveți și alte crustacee, ronțăind carapacele. Totul bio...
Noi, fetele, am avut o atracţie aparte pentru orele de desen de la şcoală. Astfel încât mai târziu, peste ani, fie am schimbat creioanele colorate cu creioanele pentru machiaj (mate, sidefate, c...
Suntem 4 fraţi, deşi unul dintre noi e negru şi n-ai zice că-i de-al nostru. Însă nu îl criticaţi după aspect căci nu e oaia neagră a familiei, far from it! Unul dintre noi a fost lovit, î...
...
În medie, un om lucrează 47 de ore pe săptămână. Asta înseamnă aproximativ 2350 de ore pe an, luând în calcul o vacanță sau două. Calculul dus până la capăt, ne cam sperie; sunt mii d...
Eu si ipohondria Înainte să vă povestesc experiența mea cu RMN-ul, ar trebui să vă spun că, probabil, sunt ipohondră. Îmi fac analizele de sânge de 2 ori pe an, testul Papanicolau la fel, co...
Euro-Tunelul s-a transformat într-o țeavă periculoasă, corodată de visele occidentului, care acum scurge migranți în UK. Am să le spun migranți și nu emigranți sau imiganți pentru că este...
E vară. Şi pe mulţi i-a bătut soarele în cap. Proiectul de lege de înfiinţare a a încins dezbaterea pe marginea nevoii de control a deciziiloe administrative ale guvernului. Televiziunile s-au...
Dacă… Dacă poți începe ziua fără cofeină; Dacă poți fi întotdeauna vesel, ignorând durerile de tot felul; Dacă nu-i plictisești pe cei din jur cu necazurile tale; Dacă poți mânca...
Stimate Domnule Primar Emil Boc, Subsemnatul, Nedormitul, de profesie privat de somn, îmi îngădui să va răpesc cîteva minute din timpul prețios pentru a vă aduce la cunoștință următoarele:...
1. 8 motive să iubeşti ziua de luni 2. Poziţii de sex în funcţie de zodia lui 3. Învaţă să te fereşti de insolaţie! „Insolaţia face „victime” în fiecare vară şi, chiar dacă s-au ...
Cuplul perfect nu este o definiţie! Probabil, unii vă aşteptaţi să o citiţi undeva…! Aveţi nevoie de un enunţ pe care să-l interpretaţi, să-i tăiaţi nişte cuvinte sau din contră să-...
Andrea Tincu, cunoscută în presă drept al patrulea designer al soţiei preşedintelui, a vorbit despre cum a ajuns sa colaboreze cu Carmen Iohannis. „Creez tinute de acest gen de foarte...