Interzicerea steagului Uniunii Europene (UE) în cadrul concursului Eurovision reprezintă „o greşeală complet regretabilă”, ce trebuie rectificată anul viitor, conform unui comunicat ...
O femeie susține că administrarea de ibuprofen pentru a-și ameliora crampele menstruale a lăsat-o în comă timp de 17 zile, cu pielea arsă, bășici și piele exfoliată pe tot corpul....
Cu un primar anti-PSD, cei mai mulți bucureșteni preferă formațiunea social-democrată în aceeași măsură ca în urmă cu patru ani. USR a suferit un șoc electoral, din care nu și-a...
Comisia Europeană a retras, la cererea gigantului farmaceutic AstraZeneca, autorizația de comercializare în statele membre a vaccinului dezvoltat de compania anglo-suedeză împotriva COVID-19, vac...
România are a treia cea mai mică speranță de viață din Uniunea Europeană, potrivit Eurostat, de 76,6 ani. Asta înseamnă că un român cotizează la pensie 35 de ani și...
Pariorii înrăiți vor să facă bani și din piatră seacă! Iar casele de pariuri le vin în sprijin în acest sens. Pe lângă sport, și politica își face loc printre...
Bucureștiul este, conform statisticilor, orașul din România unde există cei mai mulți consumatori de droguri. România, de altfel, a devenit țară de destinație a drogurilor, în ultimii ani, n...
România ocupă primul loc în cadrul Uniunii Europene în ceea ce privește traficul de persoane, conform Comisiei Europene. În acest context, Universitatea Româno-Americană, în colaborare cu Age...
Un scandal de proporții epice a zguduit nu doar rețelele de socializare thailandeze, ci și scena politică a țării, când una dintre femeile sale de stat a fost surprinsă de...
Părintele Patriarh Daniel a trimis, joi, o scrisoare irenică de Paști Patriarhului Ecumenic Bartolomeu I și Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Autocefale. Printre aceștia se află și Pat...
România a atras atenția NASA și a întregii lumi datorită unor imagini spectaculoase captate de sateliți deasupra sudului țării. Acolo, câmpurile de rapiță înflorite oferă un peisaj despri...
Mii de turiști venți din toate colțurile lumii au făcut nenumărate plângeri, ba chiar amenință că nu mai vin în România. Motivul? 90% dintre cei care oferă servicii de cazare...
Preambul: IpocriziaTrăim (şi de care ne izbim) zilnic – de o pandemie de ipocrizie fără leac. Ipocrizia – sau făţărnicia – este cel mai mare păcat (şi din perspectiva religioasă şi di...
În curând, mă voi întoarce în câmpul muncii și va trebui să găsesc o soluție pentru a lăsa copilul fie la o creșă de încredere, fie cu o bonă minunată. Multă lume mă întreabă când...
@dreamstime.com Acum când scriu asta, gândesc profund, caut ziua, momentul când l-am cunoscut, dar nu-mi vine nimic în cap. Stau cocoţată în patul meu mare “alla playboy”, eu cu min...
Ediție aniversară: 50 de probabilități, adunate de la prietenii mei de pe Facebook. Dacă săptămâna trecută probabilitățile au fost legate de un vlogger, o școală de DJ, o reclamă, o vest...
Ediție aniversară: 50 de probabilități, adunate de la prietenii mei de pe Facebook. Dacă săptămâna trecută probabilitățile au fost legate de un vlogger, o școală de DJ, o reclamă, o vest...
@dreamstime.com – Femeie, am cancer! – Ce? – Da, am cancer. Până atunci, cel mai urât cuvânt din lume, pentru mine, era urdoare. Am realizat în clipa aia că, de fapt, nu exist...
Sunt genul care nu întârzie niciodată, ba chiar ajung mai devreme chiar şi cu o jumătate de oră. Poate din cauza faptului că sunt punctuală şi respect nu doar timpul meu şi cuvântul meu, ci...
De multe ori in viata noastra ne gasim in fata unor balante cu false beneficii / castiguri ale anumitor Decizii pe care (trebuie sa) le luam la un moment dat / intr-o anumita situatie. Deciziile le lu...
Cu bucurie și o mustăcioară de mândrie, vreau să vă povestesc de o nouă prietenă pe care mi-am făcut-o de când m-am mutat la București. Habar n-am cum ne-am împrietenit, s-a întâmplat pe...
@dreamstime.com Un milițian intră într-o librărie și spune: ,,Tovarășa, aveți cartea ,,Ce e milițienii și ce vrea ei?” Librăreasa îl privește o clipă, apoi răspunde: ,, Cartea e epu...
Am câteva obsesii, câteva tipuri de produse de la care nu mă pot abţine chiar dacă am deja suficiente acasă. Printre aceste obsesii se numără ceasurile, cerceii şi parfumurile. Săptămâna a...
Uitați care-i treaba. Există un jucător de baschet în America pe nume Stephen Curry. Și taică-su a jucat baschet la nivel înalt. Și frate-su joacă, tot în NBA. Steph Curry ăsta, cum îi zic...
Uitați care-i treaba. Există un jucător de baschet în America pe nume Stephen Curry. Și taică-su a jucat baschet la nivel înalt. Și frate-su joacă, tot în NBA. Steph Curry ăsta, cum îi zic...
Ikigai este un concept japonez pe care l-am descoperit in urma cu o saptamana. Este tradus drept rostul vietii, sensul de a fi, motivul pentru care te trezesti in fiecare zi. Oricat de bine ar suna,...
@dreamstime.com M-am trezit cu aceeași frică târându-se după mine ca un câine flămând, la fel ca și în dimineața Brexitului. Bărbatu-meu arată ca naiba, ceea ce înseamnă că este tr...
@dreamstime.com Ieri am luat trenul din Malmö până în Copenhaga. Am fost mereu îndrăgostită de stațiile de tren. Nu știu exact de ce, dar zgomotul, mirosul, întunericul, ceasurile vechi.. to...
Nu-mi spune că și tu ești. Obosit. Știu că alergi toată ziua, știu că muncești în stresurile cele mari. Dar, când spun că sunt într-un fel, îngăduie-mi să fie despre mine. Lasă-mi ace...
Femeile şi genţile ori genţile şi femeile au o legatură specială între ele. Genţile de damă sunt accesoriul preferat al femeilor. O ţinută poate fi completă numai atunci când ecuaţia inc...
@dreamstime.com În ultima vreme mă tot gândesc la ce este ok şi ce nu este ok pentru o femeie să facă. Este ok să fumez pe stradă, acum când nu se mai fumează nicăieri înăuntru? O fi, da...
SG EBS și-a început activitatea în 2011 şi este un centru de servicii pentru grupul Societé General. Suntem o companie tânără, în plină dezvoltare, care oferă servicii pentru toate liniile ...
Eckhart Tolle ne spune o poveste: Un cerşetor stătea la marginea unui drum de mai bine de 30 de ani. Într-o zi trece pe acolo un străin. „Te înduri să-mi dai un ban?”, murmură mecanic cerş...
Selectarea gunoaielor în Sibiu este un adevărat test de civilizație. După un weekend petrecut în fosta capitală culturală europeană, vă pot raporta de la fața locului, cât mai obiectiv cu p...
Cica popa e dascăl, e medic, e psiholog, e confident și sfătuitor. Încrederea creștinului în popă e nemăsurată, că doar de aia își permit ei să construiască Catedrala Mântuirii Neamului...
Aș putea să stau să-ți explic cum e treaba cu publicul care împinge echipa de la spate. N-are rost. N-are rost pentru că sunt două feluri de oameni: spectatori și fani. Dacă ești spectator,...
Aș putea să stau să-ți explic cum e treaba cu publicul care împinge echipa de la spate. N-are rost. N-are rost pentru că sunt două feluri de oameni: spectatori și fani. Dacă ești spectator,...
@dreamstime.com Era într-un mai recişor când, S., iubitul meu, care este italian, a venit pentru prima dată în România, ţara iubitei sale (eu, adică). Emoţii pe mine, mai mari ca la treapta ...
A trecut ceva vreme de când m-am trezit ultima oară cu un sentiment aşa de plăcut într-o dimineaţă de luni. Oricât de impunătoare e prima zi a săptămânii, faptul că m-am trezit zâmbind a...
Poate ca o sa va vina sa zambiti, insa credeti-ma ca spun adevarul cand va sfatuiesc sa nu va alegeti imprimanta in functie de performante, ci in functie de cartusele de tus! Pentru ca indiferent cat ...
Acest text l-am văzut distribuit de o prietenă din Anglia. Are peste 11k de share-uri și 23k de like-uri. Mi-a plăcut mult de tot și am hotărât să îl traduc aici, pentru voi. Știu că unii ...
@dreamstime.com În iulie am fost în România. Vin în țară odată la 2-3 ani și mereu mă opresc la bunica mea din Drobeta Turnu Severin. De ce? Habar n-am! Probabil că din obișnuință, pentru...