Bucureștiul este, conform statisticilor, orașul din România unde există cei mai mulți consumatori de droguri. România, de altfel, a devenit țară de destinație a drogurilor, în ultimii ani, n...
România ocupă primul loc în cadrul Uniunii Europene în ceea ce privește traficul de persoane, conform Comisiei Europene. În acest context, Universitatea Româno-Americană, în colaborare cu Age...
Un scandal de proporții epice a zguduit nu doar rețelele de socializare thailandeze, ci și scena politică a țării, când una dintre femeile sale de stat a fost surprinsă de...
Părintele Patriarh Daniel a trimis, joi, o scrisoare irenică de Paști Patriarhului Ecumenic Bartolomeu I și Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Autocefale. Printre aceștia se află și Pat...
România a atras atenția NASA și a întregii lumi datorită unor imagini spectaculoase captate de sateliți deasupra sudului țării. Acolo, câmpurile de rapiță înflorite oferă un peisaj despri...
Mii de turiști venți din toate colțurile lumii au făcut nenumărate plângeri, ba chiar amenință că nu mai vin în România. Motivul? 90% dintre cei care oferă servicii de cazare...
AstraZeneca a recunoscut în instanță, pentru prima dată, că vaccinul său Covid poate provoca un efect secundar de coagulare a sângelui. Reacția extrem de rară se află în centrul unei...
Biroul Electoral de Circumscripție nr. 42 – Municipiul București a hotărât în ultima zi să admită candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei, după...
Dana Budeanu, cunoscută pentru criticile sale la adresa „ameţitelor” și a „mafioților” din showbiz, dar se pare că spiritul Paştelui a cuprins-o şi pe ea. Dana Budeanu a...
Cel mai recent sondaj realizat în Capitală arată că intrarea Gabrielei Firea în cursa pentru Primăria Capitalei a lovit puternic în șansele lui Cristian Popescu Piedone. Sondajul realizat de S...
Poziția strategică a României, în contextul războiului din Ucraina, are și efecte benefice pentru țara noastră. Județele Brăila și Galați vor deveni noul ”centru de interes” al Europei...
În căutarea secretului tinereții sute de companii din industria frumuseții își concentrează în mod continuu toate eforturile. Cu toate acestea, există deja un individ care pare să fi găsit ...
Câteodată mai avem nevoie și de povești cu final fericit, acesta fiind motivul pentru care am decis să citesc această carte. În urmă cu un an am citit prima parte a seriei, numită Zece respir...
Primavara europeană e cam singura pe care o avem în acest februarie plin de zăpadă. M-am uitat eu în caz că voi dormeați, a ieșit pamflet....
Cu siguranta stii deja ca un implant dentar este una dintre cele mai eficiente metode de a inlocui un dinte lipsa sau un dinte cu probleme (care nu mai poate fi salvat si trebuie scos). Aceasta metoda...
Alimentația joacă un rol important în ceea ce privește sănătatea fiecăruia. O dietă adecvată susține buna funcționare a organismului, poate preveni sau chiar trata anumite boli, așadar dac...
Era mai demult o reclamă, parcă la ceva detergent. O scrisoare a tatălui aflat la bătrânețe, către fiica sa. Pe fundal, apare fiică-sa, seara, de la serviciu, cu plasele pline de mâncare, în...
Cruduța era un vrej în pădure. Licuricii și fluturii de noapte au vegheat-o. Unchiul Sam, stăpânul pădurii, a avut grijă ca ea să fie udată, tunsă, frezată și pregătită pentru ziua ...
Încă mi se pare ca-n filme. Încă mă uit la hăinuțele mici pe sfoară, la uscat, și mi se face un ghem de iubire în burtă. Încă îi miros șosetele când i le dau jos și îmi scufund, noap...
Am primit recent un e-mail cu informații suficient de sănătoase încât să scriu despre ele. Foarte puține persoane știu faptul că port ochelari de vedere. De fapt, a fost întru totul decizia ...
De când îl avem pe Tudor (aproape 2 ani), întrebarea ”cum a fost drumul?” nu se mai referă la trafic, pentru noi. A dormit? A plâns? A mâncat? Cum, n-a dormit? Noi facem drumuri destul de ...
Ce-ți cauzează disconfortul din relații Crezi că e posibil ca uneori să ai sentimentul că celălalt ți-a cauzat un disconfort profund? Că e cauza a ceva ce s-a întâmplat în viața ta? Sunt ...
Teapa NU este ca daca dai accept patesti nu stiu ce rau, iti fura aia datele personale etc, ci Teapa este ca INDIFERENT DACA DAI ACCEPT SAU NU, prin noile tehnologii pe care le folosesti zi de zi - in...
N-ați fost atenți câteva zile și noi am dat o fugă până-n Cipru, mai exact Larnaca. Pe principiul, unde zburăm să mai prindem bilet gratuit înainte de a împlini copilul 2 ani? Ne era un pic...
Sunt Nenumarate Stirile si Articolele in care Presa prezinta denaturat sau chiar Complet Fals Realitatea. De ce mai urmarim Presa? Continue reading →...
Mintea bebelușului este ca o foaie albă de hârtie, pe care vin înscrise toate informațiile despre sine și despre lume. Copilul știe după primii ani de viață dacă această lume e un loc prie...
RO: De câțiva ani a apărut un trend vestimentar care mi-a atras atenția, dar pe care nu l-am adoptat imediat. Nu știu de ce. Dar mă bucură faptul că încă îmi place, că e unul din trenduril...
Ieri dimineață am primit un e-mail de la Melkior, unul dintre brand-urile mele preferate cu produse profesionale pentru machiaj. Eram anunțată că mi-a fost trimis un colet pentru a testa în prem...
Simplă și complicată deopotrivă, cam așa aș descrie pe scurt cartea Hornuri de argint a autorului contemporan Titus Radu. O carte diferită față de cele pe care le citesc de obicei, dar care m...
De multe ori folosim, atunci când gătim, uleiul. Acesta conferă mâncării o savoare și un gust aparte. Cu toate acestea recomandările medicale ne atrag atenția asupra potențialului nociv pe ca...
– Și, cum i-ai spus că ești însărcinată, cum i-ai dat vestea cea mare lui? mă întreabă prietena mea, după ce i-am zis că așteptăm un bebeluș în curând. – A, păi a fost cam...
Fie că vorbim de o casă modestă cu o curte mică sau de o construcție mare și o bucată generoasă de teren, aproape că e de la sine înțeles că ne dorim un spațiu exterior cât mai practic, ...
Legătura e aparent simplă, deși observ că multă lumea nu se gândește la ea: Dacă aveți o asigurare de locuință, plecați de acasă și postați asta pe facebook e un fel de invitație pentr...
Mafia Atee de la conducerea Statului Ateu Anti-Român atacă prin instituțiile pe care le conduce pe poporul român, atacă valorile românesti, atacă Biserica Ortodoxă Română. Românii sunt OBLI...
Am ajuns la al zecelea caiet de studiu din cadrul cursului de Publicitate pe care îl urmez în cadrul Institutului Eurocor. În mod normal, fiind plecată din țară, studiez de pe internet, având ...
Timișoara, aeroport, într-o seară de noiembrie anul trecut. Ne pregăteam să zburăm înapoi spre București. Eram cu Tudor (1 an 8 luni), cu mama mea, Ioana (Prințesa Urbană) și Raluca Kișesc...
Prima dată, mi-a atras el atenția: -Știi, tu tot zici ”copilul meu”. E al nostru, să știi. Plus că e destul de evident, ”Copilul” e leit taică-său. Dacă vezi poze de când era mic, po...
Proiectia Filmului de Propaganda Homosexuala "120 Batai Pe Minut", programata pentru 4 febuarie 2018 la Muzeul Țăranului Român, a fost blocata de mai multi patrioti romani. Blocarea proiectiei a av...
Bursele europene au fost afectate după crahul de pe Wall-Street. Inclusiv cea de la Bucureşti, care a deschis cu un -3%. Indicele S&P 500 (un barometru al creşterii economiei americane) a pierd...
Ai fost la dentistul de la clinica privată unde îți faci detartrajul bianual inclus în pachetul tău de la muncă, ăla ți-a făcut o radiografie și ți-a zis că ai un dinte praf, e nevoie de t...
În procesul de recrutare, o mare parte dintre candidații interesați vor ajunge, inevitabil, pe site-ul companiilor. Așa că indicatorul important care contribuie la luarea unei decizii de către u...
Nu mă bag în scandaluri medicale din câteva motive, unul dintre ele fiind că cei implicați sunt, într-un fel colegii mei. Sunt convinsă că niciun medic nu se trezește dimineața și își suf...