Meniu de președinte: Cât costă să-l scoți la masă pe Klaus Iohannis și ce preferințe culinare are

Interesant!
11.07.2015
Autor: Cristi Teodorescu

Peste 200 de persoane au participat în seara zilei de miercuri, 8 iulie, la o cină tradiţională de Iftar, organizată de Muftiatul Cultului Musulman din România în sala Constanţa a hotelului Marriott din Bucureşti, cu prilejul Postului din luna Ramazan.

Citește și: Pentru tâmpiții care cred că neica nimeni Gabriel Oprea îl va trăda pe Victor Ponta

Masa de Iftar este cina tradiţională care încheie ziua de post negru a credincioşilor musulmani, începută la răsăritul soarelui şi terminată în momentul în care acesta apune. La Marriot, oamenii au început să mânânce câteva minute bune după ora 21.00, spre disperarea unor invitaţi, rupţi de foame, după o zi de post negru, pe o căldură infernală.
Preşedintele Klaus Iohannis a ajuns la eveniment la ora 20.50, cu 5 minute mai târziu decât cea anunţată oficial, părăsind sala, în aplauzele celor prezenţi, imediat după servirea desertului, la 22.30.

Citește și: INCREDIBIL ce mesaje a primit Ecaterina Andronescu după examenele la BAC / FOTO VIRALĂ

Cina în sine a fost una, efectiv, de 5 stele: porţii mici, frumos aranjate, dar cu patru feluri de mâncare extrem de gustoase, după cum se vede şi în meniul ataşat articolului. Astfel, la primul fel, preşedintele Iohannis şi ceilalţi participanţi la Cina de Iftar au savurat cremă de ciuperci cu tarhon şi cristini cu blue cheese, iar la felul doi s-au putut delecta cu un carpaccio de somon marinat, asezonat cu cremă de brânză cu avocado, ierburi aromatice şi pâine crocantă.

Citește: CUTREMURĂTOR Scrisoarea unei eleve care a luat 10 la BAC: Nu pot să mai tac! Mi-ați furat un drept 

Felul principal a fost şi primul cu specific oarecum oriental, dar şi acela parţial: duet de medalion de vită şi cotlet de miel, cu ragout de linte şi ciuperci, sparanghel la grătar şi sos de piper verde. Desertul a avut cel mai pronunţat caracter de mâncare arăbească- kunafa cu îngheţată de fistic şi salsa de fructe exotice.
Bunătăţile au fost stropite cu apă Borsec, plată şi acidulată, lipsind în schimb, cu desăvârşire, cafea sau ceaiul, probabil din cauza orei înaintate din noapte.

Citește și: Ce gafă a făcut Carmen Iohannis! Cum a căzut în plasa paparazzilor

Potrivit organizatorilor, meniul celor de la Marriott a costat 250 de lei, scrie presa locală.

Untitled

Articole similare:

Top