Președintele în exercițiu al Consiliului European, Donald Tusk, a declarat joi, în urma unor discuții cu premierul Marii Britanii, Boris Johnson și cel al Irlandei, Leo Varadkar, că Uniunea Europeană este de partea Irlandei în cadrul discuțiilor privind Brexit, potrivit CNN, potrivit mediafax.
Tusk a adăugat că susținerea Uniunii pentru Irlanda este crucială, întrucât Irlanda este un stat mic, iar circumstanțele actuale fac Dublinul foarte vulnerabil. El a mai spus că, din aceste cauze, Irlanda are nevoie de sprijin, atât din partea autorităților de la Bruxelles, cât și
