Era un cintec din care mai stiu și azi refrenul. „La revedere tabără dragă/La revedere, noi plecăm/De-ai ști tu dragă ce rău ne pare/ Și cît de mult noi regretăm! ” Il cîntam cind tabăra se încheia – pe drum, în gară, în trenul de intoarcere acasă. Aveam ochii în lacrimi, uneori și profesorii care ne însoțeau. Într-o vreme, vara, mai ales, copiii eram masati în trenuri. Toți într-un vagon, în tinută protocolară, cu cravata rosie, la git, cămașă albă. Insoțiți de parinti, lume multă. Se vărsau lacrimi, se dădeau ultimele sfaturi, se verifica daca nu l… citeste mai mult