„Sunt copil și e dreptul meu să fac trăznăi”!
O mustram afectuos. Ceva de genul „Tati, știi că ai greșit, nu? Știi că nu ai făcut ce e bine!”. Nu mai țin minte ce făcuse. Clar era o chestie măruntă, altfel, evident, mi-aș fi amintit. Dar era un moment în care trebuia să-mi exercit autoritatea de părinte. Cu blândețe, dar trebuia să-i amintesc că a greșit.