Stiripesurse.ro

Loading RSS Feed

Prim-ministrul Franței: Şcolile vor începe să se redeschidă de la 11 mai; măştile obligatorii în transportul public

Unităţile de învăţământ din Franţa se vor redeschide progresiv pe bază de voluntariat începând de la 11 mai în cazul grădiniţelor şi şcolilor primare şi de la 18 mai în cazul colegiilor, a anunţat marţi în parlament prim-ministrul Edouard Philippe, precizând şi că măştile vor fi obligatorii în transportul public, relatează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.
În ceea ce priveşte colegiile, unde portul măştii va deveni „obligatoriu”, unităţile de învăţământ vor fi redeschise numai în departamentele cel mai puţin afectate de COVID-19, a spus Ed

Articole similare

Articole populare