Klaus Iohannis a pierdut un proces cu un jurnalist

Analisti / Jurnalisti Politici
20.07.2015
Autor: Cristi Teodorescu

În data de 23 februarie a.c., Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca urmare a unei sesizări, a demarat procedurile de anchetare a jurnalistului clujean Ionuţ Ţene pentru editorialul „Iohannis a sfidat Crăciunul românilor. A mers la biserica ungurească” publicat în luna decembrie 2014, în ziarul electronic NapocaNews.ro.

Pe 10 martie a.c., la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a fost interogat petentul care a sesizat instituţia pentru „discriminarea etnică şi religioasă” a preşedintelui României, Klaus Iohannis, de către jurnalistul clujean. Ionuţ Ţene a refuzat să participe la această anchetă a CNCD, dar a trimis un memoriu justificativ în care susţinea dreptul său la liberă exprimare garantat de Constituţia României şi drepturile universale ale omului, chiar dacă România se îndreaptă spre un regim prezidenţial neo-totalitar controlat de servicii secrete supuse intereselor comandantului suprem.
În sfârşit, pe 10 iunie a.c., Colegiul Director al CNCD s-a reunit să dezbată cazul jurnalistului Ionuţ Ţene, sub patronajului lui Asztalos Csaba Ferenc şi Istvan Haller. Se pare că ceilalţi membrii români ai Colegiului Director au făcut diferenţa admiţând: „excepţia lipsei calităţii procesuale a petentului, având în vedere prevederile art. 5 şi art. 7 ale Procedurii interne de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor”.

Astfel, jurnalistul Ionuţ Ţene, director editorial la NapocaNews.ro, a fost absolvit de către CNCD de acuzaţiile de „discriminare privind religia, cât şi apartenenţa etnică a Preşedintelui României, prin articolul de presă: Iohannis a sfidat Crăciunul românilor. A mers la Biserica catolică ungurească.”

de 1 de 2 de 3 de 4
Sursa: NapocaNews.ro

Articole similare:

Top