Stiripesurse.ro

Loading RSS Feed

Jennifer Lopez își amână concertul

“Organizatorii concertului, în acord cu managementul artistei, intenţionează reprogramarea evenimentului în cursul anului viitor. Cu siguranţă, concertul va fi organizat într-un spaţiu exterior, care să permită construirea unei structuri care să poată susţine toate cerinţele tehnice necesare show-lui. În acest context, România va beneficia de un spectacol J Lo la cel mai înalt nivel, fără niciun fel de compromisuri, fapt ce nu ar fi putut realizat în condiţiile prevăzute iniţial”, se precizează în comunicatul organizatorilor.

 

Biletele deja vândute vor fi valabile pentru data ce urmează a fi programată şi anunţată. Cu toate acestea, persoanele care au cumpărat bilete şi doresc să recupereze contravaloarea lor o pot face numai la punctele de vânzare de unde au achiziţionat biletele, începând cu data de 5 octombrie şi până pe 14 noiembrie 2012 inclusiv.

 

 

Articole similare

Articole populare