Aderarea a 19 state la zona euro a făcut ca mai multe monede de pe bătrânul continent, unele dintre ele cu un trecut de sute de ani în spate, să dispară din circulație. Drahma grecească, marca germană, peseta spaniolă, francul francez sau guldenul olandez sunt câteva dintre ele. Vă propunem o scurtă dar interesantă incursiune în trecutul câtorva dintre aceste unități monetare încărcate de istorie care au fost înlocuite de apariția euro.

Drahma grecească modernă a intrat în circulație în 1832, la doar trei ani după Războiul de Independență, în care poporul elen a fost sprijinit de Franța, Imperiul Țarist și Regatul Unit să scape de sub dominația otomană. A înlocuit moneda „phoenix” (botezată astfel după numele păsării mitologice) care fusese introdusă pe piață în 1829, ca un simbol al renașterii poporului grec. Phoenix-ul a avut, însă, o existență foarte scurtă, doar 12.000 de monede fiind emise până în 1832, perioadă în care cele mai multe tranzacții erau oricum realizate de poporul elen cu valută.

Drahma a înlocuit phoenix-ul destul de nepopular printre greci în anul 1832. Istoria sa coboară, însă, adânc în timp, o monedă cu același nume fiind folosită de unele dintre cetățile Greciei Antice. Denumirea „drahma” se referă la palma mâinii, sau mai exact la cât poate aceasta să apuce, în sensul unui pumn de arginți, spre exemplu. Drahma a ieșit din circulație în anul 2002, pe data de 28 februarie.

Peseta a fost folosită în Spania începând cu anul 1869. Numele provine din limba catalană. „Pesseta” este un diminutiv al cuvântului „peca”, care înseamnă „piesă”. A apărut pe piață în 1869, la un an după ce Spania a aderat la Uniunea Monetară Latină, înlocuind vechea monedă, numită escudo. Peseta a fost utilizată până pe data de 28 februarie 2002, când euro a scos-o de pe piață.

Guldenul olandez, a cărui denumire provine din adjectivul „aurit”, a fost pus în circulație, în mod oficial, în anul 1517. Inițial, monedele erau realizate, după cum numele de altfel sugerează, din aur. Monede generic intitulate „gulden” erau utilizate, însă, în tranzacțiile făcute în regiune încă din secolul 14.

Șilingul austriac a fost, în perioada Marii Crize Economice, care a debutat în anul 1929 și s-a încheiat în 1933, cea mai stabilă moneda europeană, datorită politicilor fiscale extrem de stricte ale Austriei. A înlocuit coroana Imperiului Austro-Ungar, entitate statală ce s-a destrămat după primul război mondial. Șilingul a apărut pe piață în anul 1925 și a ieșit din circulație în 2002.

Francul francez a devenit unitate monetară în anul 1795, în timpul Revoluției, înlocuind atunci „livra tournois”, unul dintre simbolurile Vechiului Regim. Cu toate acestea, așa-numitul „franc călare” a fost bătut în iarna anului 1360, pentru achitarea răscumpărării regelui Ioan cel Bun, luat prizonier de englezi. Fiecare franc călare cântărea 3,87 grame de aur fin. Cuvântul „franc” înseamnă „liber” în limba franceză. A existat și un „franc în picioare”, pe care apărea regele Carol al VI-lea, stând, bineînțeles… în picioare. În perioada celui de-al doilea război mondial, după invadarea Franței de către Germania și instalarea Guvernului de la Vichy, deviza revoluției, „Libertate, Egalitate, Fraternitate”, inscripționată pe franc, a fost înlocuită temporar cu sloganul „Muncă, Familie, Patrie”. După înlăturarea regimului de la Vichy, generalul Charles de Gaulle a hotărât scoaterea din circulație a acestor monede. Francul a ieșit de pe piață în data de 17 februarie 2002.

O altă monedă scoasă din uz de apariția euro a fost escudo-ul portughez. Ca și francul francez, acesta își are originile într-o revoluție. În anul 1910, după înlăturarea monarhiei, s-a luat decizia eliminării vechii monede, realul, şi înlocuirea lui cu escudo-ul. Realul („regal”) fusese moneda națională a Portugaliei din anul 1430.

Marca germană, una dintre cele mai puternice monede europene, a fost folosită încă din anul 1871, atunci când a avut loc unificarea acestei țări. Prima marcă se numea „Goldmark” și avea ca etalon aurul. Această situație s-a schimbat după primul război mondial, când a apărut „Papiermark”, „Marca de hârtie”. Marca germană a fost scoasă, de asemenea, din circulație, în anul 2002.

Leul românesc încă există, dar va deveni, cu siguranță, istorie, după ce țara noastră va face trecerea la moneda euro. Geneza leului românesc este legată de talerul olandez, folosit ca monedă în țările române, în secolul XVII. Pentru că pe taleri era imprimată imaginea unui leu rampant (ridicat pe labele din spate), numele de „leu” a rămas echivalentul banilor noştri. În perioada Principatelor Unite ale Moldovei și Țării Românești, leul a devenit moneda oficială.
Sursa: jurnaluleuropean.info