„Pentru Vasiliqia, Albania era ușor accesibilă, cu câmpiile și colinele ei încremenite de ger, cu loviturile de maiuri, dis-de-dimineață, în putineiul în care se bătea laptele, cu țesutul nesfârșit al pânzelor de zestre, cu ulița bisericii scăldată-n soare și cu cucul, căruia aici i se spune piază rea.”[1] Pun un semn la pagina asta din cartea lui Ismail Kadare și mă retrag înlăuntru-mi. Ce aproape îmi este de suflet, deodată, Albania, țara la care am privit, de când mă știu, cu superioritate nătângă, cu un amestec de dispreț și compasiune. Mi-o imaginez
Stiripesurse.ro
