RISE Project a descoperit terenuri în suprafață totală de 16,5 de hectare, retrocedate suspect, în Sectorul 6 al Capitalei, intrate pe mâna unui om de afaceri cvasinecunoscut, cu conexiuni puternice la nivelul administrației locale din această parte a orașului.

Îl cheamă Ilie Potecaru și avea 33 de ani când a început să acapareze teritorii enorme din intravilanul Bucureștiului.

Terenurile identificate de RISE au fost retrocedate în timpul primului mandat al primarului PDL Cristian Poteraș (2004-2008).

Potecaru le-a cumpărat, contra unor sume derizorii, sub forma drepturilor succesorale, de la oameni simpli, care nu reușeau sa le obțină, pe cont propriu, de la Primărie.

La puțin timp după ce le cumpăra, terenurile – care valorau între sute de mii și milioane de euro – îi erau „restituite”.

Valoarea totală a terenurilor identifiate de RISE, retrocedate suspect în favoarea lui Potecaru, este de 24 de milioane de euro, dacă luăm ca reper prețul lor din ghidul orientativ al notarilor. (Calculul, AICI).

Evaluarea aceasta este însă una conservatoare. În balanța pieței libere, la vremea aceea, prețul celor 16,5 de hectare putea depăși 30 de milioane de euro.

Omul de afaceri a plătit pentru ele 840.000 de euro.

Acestea nu sunt toate terenurile retrocedate în Sectorul 6, ajunse la Ilie Potecaru. Ci doar cele pentru care avem dovada clară că au fost preluate, sub forma drepturilor succesorale, înainte de a fi retrocedate.

Unul dintre vânzătorii de drepturi succesorale, pe numele căruia au fost retrocedate 7,3 ha, dă vina pe funcționarii statului pentru că a fost împins să își înstrăineze terenurile către Potecaru, pe mai nimic, înainte de a-i fi restituite.

Și îi întreabă pe ziariștii RISE: „De ce veniți, abia după zece ani, ca să faceți investigații?”.

Răspuns: pentru că abia acum am descoperit aceste cazuri. Iar „acum” nu înseamnă prea târziu. Dacă parchetul investighează retrocedările prezentate în serialul „Orașul subteran” și descoperă că au fost ilegale, statul încă își mai poate recupera activele.

Avocat consultat de RISE: „Chiar dacă eventualele culpe penale din aceste anchete s-au prescris, latura lor civilă este imprescriptibilă”.

Retrocedările prezentate de RISE au fost dispuse, prin vot, de Comisia Municipală de Fond Funciar, condusă de Prefectul Capitalei.

Dosarele pe marginea cărora au avut loc aceste deliberări au fost pregătite, însă, în toate detaliile, de Subcomisa de Fond Funciar a Sectorului 6, condusă de Cristian Poteraș.

În 2015, Curtea de Apel București l-a condamnat la opt ani de închisoare pe Cristian Poteraș pentru îndeplinirea frauduloasă a acestui rol. Mai precis, pentru restituirea a 12 hectare din București în baza unor drepturi fictive.

Terenurile scoase la lumină azi de RISE nu au legătură cu cele pentru care Poteraș a fost trimis la închisoare.

Dar au fost retrocedate în același timp cu celelalte și – ca și acelea – în beneficiul unor cumpărători de drepturi succesorale, nu în favoarea familiilor expropriate în comunism.

E neclar dacă restituirile prezentate acum de RISE au fost ilegale – dacă au fost retrocedate, și ele, în baza unor drepturi inventate. (Documentele care ar putea conduce la o astfel de concluzie nu sunt accesibile presei.)

Dar e clar că au reprezentat o sursă de îmbogățire fulminantă, fără nici un efort, pentru o persoană care nu avea vreo legătură cu păgubiții naționalizărilor din perioada totalitară.

Cei pe numele cărora au fost făcute retrocedările – posibili membri ai unor familii expropriate în comunism – sunt astăzi aproape de negăsit: dispăruți prin moarte, plecați să-și aștepte sfârșitul la rude sau cu mintea înghițită de amnezii și confuzie.

Convertind unitățile metrice în imagini: cele 16,5 de hectare ajunse la Potecaru înseamnă suprafața a 23 de terenuri de fotbal. Sau întreaga întindere de iarbă și alei a Parcului Izvor.

Bonus: După ce mașinăria de extras terenuri din proprietatea statului a încetat să mai funcționeze, adică din toamna lui 2008, primarul Cristian Poteraș a construit între administrația Sectorul 6 și conturile lui Ilie Potecaru o altă conductă de bani.

O conductă ridicată pe nervii și pe demnitatea a 39.000 de bucureșteni, tranzitată de cel puțin 5 milioane de euro.

Potecaru către RISE Project: „Vă rog să îmi respectați intimitatea! Nu sunt o persoană publică. Nu am ce comenta. (…) Am alte preocupări, acum. (…) Construiesc o mănăstire…”.

Tastați „Ilcor Auto Eco SRL” în bara de căutare a site-ului care reunește instanțele judecătorești din România!

Apoi, Enter!

Veți obține câteva mii de rezultate.

E cifra kilometrică a dosarelor în care a fost implicată o companie privată, inventată ca să aspire banii cetățenilor din București.

Sute de plângeri au fost făcute de oameni simpli împotriva acestei firme apărute peste noapte, căreia statul i-a conferit o poziție de mandarin.

Multe procese au fost pierdute de cetățeni. Altele, câștigate.

Primele au început să apară în 2008. Câteva mai sunt pe rol și astăzi.

– Cu ce s-a ocupat această companie, care a reușit să scoată din minți sute și sute de bucureșteni și să-i împingă pe panta procesomaniei?

– În 2008, imediat după ce a fost înființată, Ilcor Auto Eco a primit în concesiune, de la primarul Cristian Poteraș, fără licitație, serviciul de ridicare a mașinilor parcate neregulamentar pe străzile Sectorului 6.

Orice persoană căreia i se ridica automobilul de pe stradă trebuia să-i plătească acestei societăți comerciale o taxă de până la 677 de lei, ca să se poată vedea din nou la volan.

Nivelul ridicat al taxei o făcea să fie o formă de împilare socială: 677 de lei însemna mai mult decât salariul minim brut pe economie.

În plină criză economică, printre preavize de șomaj si înștiințări de evicțiune trimise de bănci, oamenii plăteau, apoi intentau proces firmei, sperând să își primească banii înapoi.

Așa a ajuns Ilcor Auto Eco să fie dată în judecată de sute de ori.

Timp de cinci ani, între 2010 și 2015, firma a ridicat 39.000 de mașini de pe străzile Sectorului 6. Câte 21 pe zi. (Calculul și detaliile, AICI.)

O zecime din taxa pretinsă șoferilor a mers la bugetul Sectorului 6. Restul, 4,5 milioane de euro, i-au rămas în conturi.

Cele 4,5 milioane de euro, încasate din această sinecură, care a pus pe drumuri un oraș întreg și a încărcat instanțele de judecată cu niște litigii superfluue, sunt doar vârful aisbergului în care stau condensate afacerile făcute în Sectorul 6 de fondatorii companiei Ilcor Auto Eco: Ilie Potecaru (43 de ani) și Cornel-Petruț Ion (40 de ani).

Sunt banii pe care Potecaru și Ion i-au câștigat cu scandal, în plină stradă.

În adâncime, la baza aisbergului, ascunse, se găsesc tranzacțiile imobiliare pe care cei doi le-au făcut cu terenuri retrocedate.

E vorba de terenuri cu o valoare uriașă, de zeci de milioane de euro, pe care le-au cumpărat contra unor sume derizorii, în formă imaterială a drepturilor succesorale, înainte de a le fi retrocedate de primarul Cristian Poteraș.

În articolul de astăzi, doar despre terenurile ajunse la Ilie Potecaru.

Cea mai mare parte a suprafețelor acaparate de Ilie Potecaru și de unul dintre asociații săi în Sectorul 6 – 7,3 hectare – a provenit din moștenirea a doi frați: Constantin și Dumitru Gârbea.

Documentele văzute de RISE arată că cei doi Gârbea au primit 500.000 de euro de la Ilie Potecaru & Co. pentru întreaga suprafață de pământ.

Terenul de 7,3 hectare – valorând de 26 de ori mai mult – a fost retrocedat în două tranșe, în 2006 și 2008.

Prima, de 3,2 hectare, a fost vândută de Potecaru & Co. – contra 8,73 milioane de euro – unor dezvoltatori imobiliari din Israel, la scurt timp după ce a ieșit din proprietatea statului.

A doua, de 4,1 hectare, a fost retrocedată în 2008. Se găsește și astăzi în proprietatea exclusivă a lui Potecaru. A fost evaluată la 5 milioane de euro.

Dumitru Gârbea (59 de ani) – cel mai mare dintre cei doi frați – locuiește într-un bloc modest, ridicat aproape de răscrucea Căii Rahova cu Calea Ferentari, într-o zonă în care Bucureștiul începe să își suspende pretențiile urbane.

Când îi povestim despre toate tranzacțiile în care i se învârte numele și îi spunem că ar fi trebuit să încaseze – conform contractului – 250.000 de euro, partea sa, din vânzarea drepturilor asupra acestor terenuri, bărbatul face ochii mari și pășește ca racul, până se întoarce în apartamentul din care abia a ieșit:

– Măi, măi, măi! Măi, măi, măi!

Tăcere.

– Nu știu nimic. Am semnat niște hârtii, e-adevărat, dar doar atât.

Plimbă privirea mirată prin bezna casei scării și adaugă:

– Am semnat așa, ca să fie. Fratele meu s-a ocupat de totul. Nici n-am crezut că o să reușească să facă ceva cu chestia asta. La el sunt toate actele părinților noștri.

Cei doi frați Gârbea nu își vorbesc de mai bine de zece ani. Sunt certați pentru totdeauna.

Astăzi, îi despart nu doar resentimentele și uitarea, ci și clivajul dintre două pături sociale diferite.

În timp ce Dumitru stă la bloc, Constantin – cu un an mai mic – locuiește într-o vilă nou construită în Bragadiru. În fața casei sale, un automobil KIA de teren. Strivit sub parbriz, un permis de parcare cu antentul Ministerului de Interne.

Constantin iese la poartă după o îndelungată așteptare, chemat mai mult de câinii agitați din grădină, decât de soneria anemică, care abia trimite impulsuri în clădirea masivă în care stă baricadat.

N-apucăm bine să îi spunem cine suntem și ce vrem, că se și învârte pe călcâie și dispare în curte.

Cât execută pirueta aceasta greoaie, spune:

– Da, s-a vândut. Și cu asta, basta! De ce nu le-ați căutat (n.r. – terenurile) înainte să le cumpere dânșii (n.r. – Potecaru & Co.), dacă chiar vă ocupați să faceți investigații. Atâta timp cât statul nu dă nimic despăgubire și nu te bagă în seamă, nu înțeleg de ce veniți după zece ani ca să faceți investigații? Altceva nu am ce să vă relatez. Nu mă interesează ce-au făcut cu ele (n.r. – că le-au vândut cu sume foarte mari, mai departe).

La celălalt capăt al Bucureștiului, în Pajura, locuiește o pensionară pe nume Rodica Șerban, profesoară de limba engleză.

De la ea și de la frații ei, Potecaru a cumpărat, în ianuarie 2008, drepturile succesorale ale unui teren de 5,6 hectare.

Prețul plătit, 70.000 de euro, a fost atât de mic încât notarul, când a încheiat actele de vânzare cumpărare, a trebuit să taxeze tranzacția la o valoare paușal, astfel încât să aibă cât de cât legătură cu realitatea.

Și a taxat-o la 6,76 milioane de euro.

Rodica Șerban confirmă datele din actul de proprietate.

– Fratele meu, Ioan, mi-a adus banii într-un plic și i-a pus pe masă. Am primit, cred, o cincime din cei 70.000 de euro, partea mea. Asta a fost tot.

Spune că nu știe nimic despre cum a ajuns fratele ei să îl cunoască pe Potecaru și să îi vândă lui drepturile lor succesorale.

Între timp, fratele ei, ca și ceilalți frați, a murit. Doar ea, cea mai tânără, mai trăiește.

Potecaru a cumpărat moștenirea lor în ianuarie 2008, iar în august, primarul Poteraș îl și pusese în posesia celor 5,6 hectare.

Pe harta de dedesubt, cu roșu, sunt marcate terenurile de a căror retrocedare suspectă a beneficiat Ilie Potecaru. Faceți clic pe stegulețe roșii, pentru mai multe detalii. Cu negru sunt marcate terenurile retrocedate ilegal pentru care Cristian Poteraș a fost trimis la închisoare. Cu violet și albastru, tererenurile retrocedate despre care RISE a scris în episoadele anterioare ale serialului „Orașul subteran”. 

Alt caz: Aproape de marginea Bucureștiului, acolo unde Calea Giulești mai are puțin și se unește cu linia orizontală a câmpului, locuiește o bătrână de 84 de ani.

O cheamă Elena Petcovici și și-a pierdut de curând casa în mâinile cămătarilor.

Clădirea are acum acoperișul de lemn năruit, iar din bârne iese un firicel de abur, singurul semn de viață din curtea părăsită.

Vecinii spun că n-au mai văzut-o demult, dar o știu retrasă în casa roz cu care se înfundă o uliță pietruită din apropiere.

Locuiește la fiică, iar fiul fiicei, Lulu, e de ceva vreme la pușcărie.

Actele obținute de RISE spun că, în 2005, Potecaru i-a plătit Elenei Petcovici 145.000 de euro pentru dreptul de a revendica 2 hectare. Terenul a fost retrocedat de primarul Poteraș câteva luni mai târziu, la periferia de vest a orașului, pe Strada Valea Oltului.

Valoarea lui, la nivelul lui 2011, era de 4,3 milioane de euro.

În 2014, Kaufland România a avut nevoie de un mic colț din această parcelă – doar 44 de mp – ca să amenajeze o bretea de acces la unul dintre supermarketurile sale.

Corporația i-a plătit lui Potecaru un preț uriaș – 4.000 de euro/mp – pentru această achiziție.

Puteți citi detaliile unor operațiuni identice – orchestrate de Potecaru în concurs cu rude și apropiați ai familiei lui Cristian Poteraș – în episodul anterior al serialului „Orașul subteran”: Bucăți din Parcul Grozăvești, retrocedate de Poteraș, ajunse la rudele nevestei. 

În octombrie 2012, Potecaru a vrut să adauge imunitate stării sale materiale deja impresionante: a candidat, ca membru al partidului lui Dan Diaconescu, pentru un loc în Camera Deputaților.

Elanul lui politic s-a stins odată cu numărarea voturilor, dar în acest salt ratat către o demnitate publică, tot și-a făcut loc o minciună de câteva milioane de euro!

La data aceea, dintre toate terenurile retrocedate care îi trecuseră prin mână, Potecaru mai avea 13,6 hectare în București.

13,6 hectare, adică o parte dintre cele prezentate mai sus și altele, tot retrocedate, dar neprezentate în acest articol, pentru care nu avem dovada că au fost preluate pe calea drepturilor succesorale.

Nu a consemnat niciunul în declarația de avere depusă la Biroul Electoral.

Nici măcar unul!

13,6 hectare – adică peste 16 de milioane de euro, la cea mai modestă estimare – ascunse în declarația de avere a unui debutant în politică!

În anul în care a candidat la Camera Deputaților, Potecaru lăsase în fundal afacerile cu terenuri retrocedate.

Între el și Sectorul 6 mai exista doar conducta de bani a industriei de ridicare a mașinilor de pe domeniul public.

În cartea de muncă își trecuse chiar funcția de director al Ilcor Auto Eco – compania inventată ca să își strecoare brațul în buzunarele celor de la care cerea acum votul.