INCREDIBIL O treime din Marele Zid Chinezesc a fost furat

Arta si Cultura
29.06.2015
Autor: Cristi Teodorescu

Marele Zid Chinezesc, în porţiunea sa cea mai faimoasă construită sub împăraţii din dinastia Ming, a dispărut pe 30% din lungimea sa, deoarece au fost furate cărămizi pentru construirea de case, potrivit unui studiu oficial citat luni de presă, preluat de AFP.

Aproximativ 2.000 de kilometri din Marele Zid au dispărut şi aproape 1.200 de kilometri sunt în stare proastă, a declarat administraţia de stat însărcinată cu patrimoniul, care a făcut studiul pe un segment lung de 9.000 de kilometri din cei circa 21.000 de kilometri cât totalizează această construcţie.

Afluxul mulţimilor de turişti contribuie, de asemenea, la degradarea monumentului, a declarat agenţie guvernamentală.

„Locuitorii din apropierea Marelui Zid sunt obişnuiţi să folosească cărămizi pentru a-şi construi casele iar secţiuni ale zidului au fost distruse din cauza expansiunii urbane şi a construcţiei de drumuri”, a detaliat Cheng Dalin, expert al Comisiei pentru studierea Marelui Zid, citat de ziarul Global Times.

Marele Zid nu este continuu, fiind un ansamblu de porţiuni construite în diferite perioade istorice, din secolul al III-lea înaintea erei noastre. Dacă luăm în considerare părţile dispărute şi pe cele formate din relieful natural, lungimea sa totală este de aproximativ 21.000 de kilometri.

AFP notează că cele mai cunoscute monumente din China au suferit multe prejudicii, fiind zdrobite de construcţia de drumuri, de fabrici şi de căi ferate. Cele mai multe întâmplări nefaste au avut loc în special în timpul Revoluţiei Culturale (1966-1976).

Contrar unei opinii răspândite, Marele Zid din China nu este vizibil cu ochiul liber de pe Lună, mai scrie AFP.

Articole similare:

Top