Germania cere un sistem mai ferm de condiționare a banilor europeni de respectarea statului de drept. Vizează inclusiv fondurile de redresare după pandemie.

Business
28.09.2020
Autor: Revista Blogurilor

Germania, care deține președinția rotativă, a propus un sistem de condiționare pentru accesarea fondurilor europene de respectarea statului de drept, potrivit unui document obținut de Reuters. Susține că sistemul trebuie să fie aplicat și pentru noul fond de redresare economică după pandemie în valoare de 750 miliarde euro.

Propunerea este punctul de plecare pentru negocierile dintre cele 27 de state membre ale UE – care, în iulie, au fost de acord cu un astfel de mecanism, dar nu au continuat discuțiile.
Reuters notează că propunerea Germaniei va provoca cu siguranță… citeste mai mult

Vezi sursa

Articole similare:

Top