Stiripesurse.ro

Loading RSS Feed

Distanța care apropie

E-adevărat că ai nevoi de distanță ca să te lămurești cât de aproape ești, de fapt, de un lucru, de o persoană, de – până la urmă – un loc. Asta pentru că vorbim despre afecte, iar acestea cer a fi confirmate întruna: stimulate, trezite din amorțire și, în cazul fericit, confirmate. Aprecierea sentimentelor, ca acțiune, nu poate funcționa static, evident – nu e ca evaluarea unei opere de artă, deși și aceasta trebuie privită de multe ori și cu ochii închiși, adică tot printr-o formă de distanțare. Mă gândesc acum în principal la (atenție, vor

Articole similare

Articolul precedent
Articolul următor

Articole populare