Drapelele statelor europene ascund povești uimitoare. Jurnaluleuropean.info face o scurtă incursiune în acest univers și prezintă câteva dintre cele mai interesante povești despre steagurile arborate deasupra instituțiilor fiecărui stat în parte.

Drapelul Italiei datează din anul 1798, atunci când Republica Cisalpină – formată din mai multe state din nordul și centrul Italiei, care s-au unit sub protecția armatei lui Napoleon – a adoptat, după modelul tricolorului francez, steagul verde-roșu-alb, cu dispunerea celor trei coloane pe verticală, fără stemă. De-a lungul timpului alegerea culorilor a fost explicată în mai multe chei de interpretare. Una dintre ele este aceea că verdele provine de la câmpiile și dealurile țării, albul este o trimitere la Alpii înzăpeziți, iar roșul evocă sângele vărsat în timpul războaielor pentru independență.

Steagul Austriei este unul dintre cele mai vechi din Europa și ar avea rădăcinile în perioada regelui Leopold al V-lea. Se spune că în timpul unei cruciade, după o bătălie soldată cu numeroase pierderi de ambele părți, veșmintele monarhului erau îmbibate cu sânge. Când și-a scos centura de la brâu, acesta a descoperit că materialul hainei rămăsese alb pe dedesubt. Pentru a marca acel moment care l-a impresionat, regele și-a creat drapelul de luptă din trei coloane orizontale, una albă, aflată la mijloc, și două roșii.

Drapelul Danemarcei (numit “Dannebrog”) este alcătuit dintr-o cruce scandinavă de culoare albă, dispusă pe un fond roșu și își are originile în secolul 13. Legenda spune că în anul 1219, în timpul bătăliei de la Lyndanisse, în Estonia, într-un moment extrem de dificil pentru trupele daneze, regele Valdemar al II-lea s-ar fi rugat la Dumnezeu pentru ajutor, pe un deal care-i oferea o perspectivă a întregului câmp de luptă. După un timp, spune povestea, din cer a căzut “Dannebrog-ul”. Regele l-a ridicat și l-a arătat soldaților, care s-au însuflețit, au căpătat curaj și au întors dramatic soarta războiului, obținând victoria. Modelul steagului danez a fost preluat și de celelalte țări scandinave, doar culorile fiind diferite.

Drapelul Finlandei, spre exemplu, crucea scandinavă este albastră, iar fondul este alb. Albul reprezintă pământul acoperit cu zăpadă, în vreme ce albastrul se referă la numeroasele lacuri ale acestei țări superbe.

Drapelul Angliei este format din Crucea Sfântului Gheorghe, sfântul protector al Angliei începând cu secolul 13, de culoare roșie, dispusă pe un dreptunghi alb. Crucea Sfântului Gheorghe a fost folosită ca emblemă a Angliei din perioada Cruciadelor.

“Union Jack” este steagul Regatului Unit al Marii Britanii, începând cu anul 1606, atunci când regele James I l-a ales pentru a simboliza uniunea dintre Anglia, Irlanda și Scoția. Drapelul este format din Crucea Sfântului Gheorghe, aflată pe steagul Angliei, și Crucea Sfântului Andrei, în formă de X, sfântul protector al Scoției, care se regăsește pe drapelul acestei țări. Inițial, Union Jack a fost folosit doar pe navele militare și civile, trupele terestre continuând să lupte sub drapelele naționale.

Steagul Rusiei a fost folosit ca drapel al Marinei Militare și trupelor terestre începând cu anul 1693. Cele trei culori, alb, albastru, roșu, sunt cele ale stemei Cnezatului Moscovei, care-l înfățișa pe Sfântul Gheorghe îmbrăcat într-o armură albă, cu o capă albastră, pe un fond roșu. O interpretare populară spune că albul, aflat în partea superioară a steagului, reprezintă divinitatea, albastrul de la mijloc ar fi țarul (“sânge albastru”), în vreme ce roșul i-ar simboliza pe țărani.

Steagul Franței își are originile în timpul Revoluției. În anul 1789, cetățenii care au luat cu asalt închisoarea Bastilia, simbolul autorității monarhiei, purtau cocarde roș-albastre, culorile tradiționale ale Parisului. Căderea Bastiliei a simbolizat prăbușirea Vechiului Regim și șansa unui nou drapel. Pentru că albul regal făcuse, totuși, parte, secole la rând din identitatea țării, acesta a fost inclus în tricolorul francez de astăzi.

Steagul României își are originile, ca simbol al națiunii, în secolul XIX, în timpul răscoalei conduse de Tudor Vladimirescu. De atunci datează și interpretarea potrivit căreia albastrul ar reprezenta Libertatea (cerul), galbenul ar însemna Dreptatea (câmpurile lucrate de țărani), iar roșul s-ar referi la Frăție (sângele care ne leagă).