Când m-am angajat eu prima oară, acum 11 ani și câteva luni, se considera că o companie se poartă foarte bine cu angajații ei dacă le oferă și bonuri de masă pe lângă salariul respectiv. Am început să mă simt om matur, util societății, atunci când la prânz scoteam câte un bon de masă și plăteam cu el masa sau când, în weekend, dădeam 10 bonuri la supermarket ca metodă de plată. “Eu am din astea, că muncesc la unii care dau bonuri!”; parcă stăteam mai țanțoș la casa de marcat.