Analiză. Relația angajat-angajator se schimbă pe fondul dezvoltării tehnologiei. Gig Economy – tot mai multe persoane renunță la serviciul tradițional și aleg să lucreze pe perioade determinate sau la mai multe job-uri în același timp.
La aproape zece ani de la criza financiară din 2008-2009 ofertele de job-uri și perspectivele de carieră sunt tot mai schimbate. Criza de atunci a redefinit relația angajat-angajator și tot mai multe persoane au început fie să lucreze pe cont propriu, fie ca antreprenori, fie să se angajeze sau să semneze contracte de colaborare pe perioadă determinată (mai scurtă).