Uneori mă uit la mine şi mă întreb “Unde, într-un om atât de mic, încap atâta stres şi nervozitate?”. Mi se pare un paradox. Şi nu mă stresează şi enervează doar detalii din jurul meu, fie ele umane sau statice, ci şi nervii mei în general. Nu stau şi ei ca nişte nervi normali, potoliţi, la locul lor, eleganţi şi mai ştiu eu cum. Mă disperă uneori şi după ce sting lumina şi vreau să-mi odihnesc oasele câteva ore până dimineaţa. Îmi vine să întind mâna, să apuc ferm veioza de pe noptieră, şi să cotonogesc nervii cu toată viteza luminii de care e capa… citeste mai mult