Pe Anca o cunoscusem la câteva săptămâni de la sosirea mea în Statele Unite la un picnic al românilor organizat de biserică. Era genul pe care americanii îl numesc prescurtat WASP1), o femeie cochetă care apreciază lucrurile fine in viaţă. De la ea am învăţat foarte repede să am încredere în mine, să nu accept “nu” ca răspuns şi să nu cumpăr lucruri făcute în China. Mă plânsesem că una din crătiţile cumpărate de mine imediat după ce mă instalasem, devenise inutilizabilă după câteva folosiri şi că povestea se întâmplase şi cu alte produse … citeste mai mult