Asta e REȚETA prin care Dan Diaconescu ȘANTAJA: Avea un telefon de ‘speriat’, banii erau ‘plasme’

Business
23.06.2015
Autor: Cristi Teodorescu

Dan Diaconescu avea un telefon special pentru discutiile in care santaja diverse persoane si le cerea mita, folosind un limbaj codificat, precum „plasme”, se arata in motivarea deciziei de condamnare a acestuia la cinci ani si sase luni de inchisoare, pentru santajarea unui fost primar. In motivarea deciziei Curtii de Apel Bucuresti, din 4 martie, de condamnare a fondatorului postului de televiziune OTV, Dan Diaconescu, la cinci ani si jumatate de inchisoare, este descris in detaliu mecanismul prin care era santajat fostul primar al comunei aradene Zarand Ion Mot si i se cerea mita, fiind amenintat ca altfel vor fi difuzate pe postul de televiziune materiale compromitatoare despre el, in conditiile in care existau informatii ca desfasoara operatiuni ilicite cu terenuri agricole, potrivit Mediafax.

Conform declaratiilor unuia dintre inculpatii din dosar, Dan Diaconescu avea „si un alt numar de telefon decat cel asa-zis public” – „telefonul de speriat” -, pe care il cunosteau doar „initiatii”, respectiv „cei aflati in camarila personala a .

„Cata vreme la , domnul presedinte nu prea raspunde, la cel , in schimb, raspunde intotdeauna”, mentiona unul dintre inculpati in declaratiile date in fata anchetatorilor.

In motivarea deciziei de condamnare a lui Dan Diaconescu, magistratii noteaza ca era folosit un limbaj codificat pentru mita ceruta primarului din Zarand.

Astfel, in discutiile telefonice dintre inculpati era folosit termenul „televizoare”, reprezentand terenurile agricole ale lui Mot, pe care acesta era dispus sa le cedeze in contul banilor ceruti, dar pentru care Dan Diaconescu „manifesta cel mai redus interes”, „fiind evident ca ar prefera solutia baneasca”.

Magistratii noteaza „interesul deosebit” al lui Dan Diaconescu pentru „plasme”, asa cum era numita mita in bani, si mai ales pentru „plasmele Panasonic” – suma de bani totala care trebuia data de catre fostul primar.

Dan Diaconescu, fondatorul postului de televiziune OTV si al Partidului Poporului-Dan Diaconescu, a fost condamnat definitiv, in 4 martie, de Curtea de Apel Bucuresti, la cinci ani si sase luni de inchisoare cu executare, pentru santajarea lui Ion Mot, fost primar al comunei aradene Zarand, precum si a omului de afaceri Paul Petru Tardea.

Curtea de Apel Bucuresti a decis, pe langa condamnarea la inchisoare cu executare a fondatorului PPDD, si interzicerea desfasurarii de catre acesta a oricarei activitati in presa scrisa sau audio-video, ca pedeapsa complementara, pe o perioada de cinci ani dupa executarea pedepsei. Magistratii au decis ca, in cazul fondatorului OTV, sa fie scazuta din pedeapsa perioada in care a fost retinut si arestat preventiv, respectiv intre 22 si 25 iunie 2010.

In acelasi dosar a fost condamnat si Doru Parv, fost realizator de programe la OTV, la o pedeapsa de patru ani de inchisoare cu executare, el neavand dreptul de a desfasura vreo activitate in presa scrisa sau audio-video, pe o perioada de cinci ani dupa ce iese din inchisoare.

Completul de la Curtea de Apel Bucuresti, format din judecatoarele Raluca Morosanu si Adina Adriana Radu, a decis, in acelasi caz, si condamnarea lui Ghezea Mitrus, fost realizator de programe la OTV, la doi ani si sase luni de inchisoare cu executare, jurnalistul neavand voie sa mai participe la vreo activitate in presa, pentru cinci ani, dupa executarea pedepsei principale.

Dan Diaconescu, asociat majoritar la SC Ocram Televiziune SRL si realizator de programe la postul de televiziune OTV la data faptelor, Dorel Petru Parv, realizator de programe la OTV, administrator la SC Kundalini SRL, „recidivist postexecutoriu”, si Ghezea Mitrus, jurnalist, fost realizator de programe la OTV, fost director general al publicatiei „Atac la persoana”, au fost trimisi in judecata in octombrie 2010.

Procurorii aratau, in rechizitoriu, ca in perioada mai-septembrie 2009, Dan Diaconescu l-ar fi amenintat in mod repetat, atat in mod direct, in cadrul emisiunii „Dan Diaconescu Direct” din 21 iulie 2009, difuzata de postul de televiziune OTV, cat si indirect, prin intermediul lui Dorel Parv, pe primarul comunei aradene Zarand, Ion Mot, pentru a-l determina sa le dea suma totala de 200.000 de euro.

„Amenintarea a constat in dezvaluirea, la postul de televiziune OTV, a unor fapte reale sau imaginare, compromitatoare pentru primar, cum ar fi invocarea faptului ca ar fi corupt, ca ar fi savarsit tranzactii ilicite cu terenuri agricole apartinand cetatenilor comunei, pagubindu-i pe acestia, ca are o avere importanta obtinuta ilicit si ca face trafic de influenta pe langa unii ministri”, preciza DNA.

Ion Mot, sub presiunea acestor amenintari, i-ar fi dat lui Dorel Parv suma de 30.000 euro si 42.000 lei, „scopul fiind ca banii sa ajunga, in final, la Dan Diaconescu”.

De asemenea, in cursul lunii aprilie 2005, Dan Diaconescu l-ar fi amenintat de mai multe ori, atat in mod direct, in cadrul emisiunii „Dan Diaconescu Direct” din seara zilei de 20 aprilie 2005, cat si indirect, prin intermediul lui Ghezea Mitrus, realizatorul emisiunii „Semnal de alarma” difuzata pe acelasi post de televiziune, pe omul de afaceri Paul Petru Tardea, pentru a-l determina sa-i dea suma totala de 100.000 euro, din care a primit efectiv 4.500 de euro.

„Amenintarea a constat in difuzarea, pe postul de televiziune OTV, a unor fapte reale sau imaginare compromitatoare pentru persoana santajata, cum ar fi date despre trecutul infractional al acesteia si afirmatii legate de fraudarea jocului televizat Eurotombola, organizat de societatea comerciala condusa de respectivul om de afaceri, joc difuzat de un post de televiziune concurent”, arata procurorii DNA, scrie mediafax.ro

Articole similare:

Top