Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a declarat săptămâna trecută, cu întârziere, că a primit 142 de cadouri şi a participat la cinci vizite oficiale plătite de terţi de când a preluat mandatul, în urmă cu un an, transmite joi EFE, potrivit agerpres.
Decizia lui Metsola, o încercare ”de a conduce prin puterea exemplului”, după cum a declarat pentru EFE un purtător de cuvânt al acesteia, are loc în plin proces de reformă internă pentru a repara deficienţele în domeniul transparenţei care au dus la scandalul de corupţie din legislativul eur
