Cluj. Autoritățile locale au cerut aprobarea instituirii carantinei pentru 14 zile în comunele Sic și Săvădisla. Propun ca măsura să intre în vigoare pe data de 24 octombrie.
Prefectura Cluj anunță că cererea a fost transmisă având în vedere situația epidemiologică din comunele Sic și Săvădisla generată de creșterea cazurilor de coronavirus. În Sic rata de infectare este de 8,73 cazuri la 1000 de locuitori, iar în Săvădisla rata este de 6,30 cazuri la 1000 de locuitori.