Diferența dintre importuri și exporturi continuă să se adâncească, iar deficitul comercial al României a trecut de 11,5 miliarde de euro, după opt luni.
În luna august 2020, exporturile României au însumat 4,6 miliarde de euro, iar importurile 6,1 miliarde de euro, rezultând un deficit lunar de 1,5 miliarde de euro. Faţă de luna august din 2019, exporturile din luna august 2020 au scăzut cu 8%, dar importurile au scăzut cu numai 3,9%.