Analiză Bloomberg. Experții estimează „prima recesiune feminină” în SUA, pe fondul pandemiei. Tot mai multe femei intră în șomaj forțat sau aleg să renunțe la job, pentru a avea grijă de copii.
Pandemia afectează în mod disproporționat femeile, față de bărbați, și amenință să elimine decenii din progresul lor social și economic. Cele mai afectate sunt cele de culoare și cele care au copii, care stau tot mai mult acasă din cauza funcționării on-line a școlilor, mulți fiind prea mici pentru a putea fi lăsați singuri. Mamele spun că în contextul pandemiei și-au dat seama că „copiii sunt pe primul loc” și le acordă prioritate față de serviciu sau carieră.