Stiripesurse.ro

Loading RSS Feed

Franţa şi Germania fac un compromis pentru reforma drepturilor de autor în UE

Franţa şi Germania au reuşit să ajungă la un compromis pentru a debloca discuţiile asupra controversatei reforme europene a drepturilor de autor, potrivit unor surse concordante, informează marţi AFP, potrivit agerpres.
Datorită acestui acord, reprezentanţii celor 28 de ţări membre ale UE urmează să se reunească din nou la 8 februarie, în speranţa de a ajunge la o poziţie comună asupra altor prevederi ale reformei. Apoi, reprezentanţii a trei instituţii europene – Consiliul UE (care reprezintă cele 28 de ţări), Parlamentul European şi Comisia UE – se vor p

Articole similare

Articole populare