Guvernul britanic a publicat joi o a doua serie de note tehnice privind riscurile pe care le-ar presupune un eventual eşec de a ajunge la un acord cu Uniunea Europeană pentru perioada de după Brexit, precum şi soluţiile pe care le preconizează, transmite AFP, potrivit agerpres.
Dacă în primul set de note erau enumerate în principal creşterea costurilor bancare şi a birocraţiei, a doua serie are în vedere, în primul rând, perspectiva ca permisele de conducere să-şi piardă valabilitatea.
Citește și : Franţa avertizează în legătură cu riscul unor crime de război în Siri
