privește cerul… by Dan Byron
Nu intrasem niciodată în Bellagio, era fără nicio îndoială un loc destinat unui alt tip de public, mai înstărit, mai fițos, degustător de bumți-bumți, manele și pițipoance cu buze și țâțe umflate. Nici n-aveam de gând să intru vreodată, nu era nimic pentru mine acolo, dar era ziua lui Jelibon, unul dintre cei mai buni prieteni ai mei, care rezervase o masă și acum se tăvălea pe jos de râs uitându-se la expresia interzisă de pe fața mea.
“De ceeeeeeeeee??”
“Uite așa, pentru că e ziua mea și fac ce vreau cu ea. Și ca să