Stiripesurse.ro

Loading RSS Feed

2 Expoziții eveniment vă așteaptă la MARe!

HellO, WOrld!

Muzeul de Artă Recentă (MARe) ne-a obișnuit, cel puțin în ultima jumătate de an, cu expoziții care au ocupat întreaga sa clădire, ba chiar, în cazul lui Gorzo (cu care am realizat un interviu AICI), lucrările au cucerit și fațada, expunându-se direct catre stradă. De data aceasta însă, începând chiar de mâine, la MARe vor putea fi văzute două expoziții eveniment. Iar eu am avut șansa de a pătrunde chiar în atelierul pregătirii acestora, având parte de un dialog și un tur ghidat oferit de Gregory Lang, curatorul ambelor expoziții.

Și am început cu etajele superioare, unde se află retrospectiva Bernard Frize, prima din Europa de Est și care, uite, e găzduită chiar de MARe. Sunt peste 40 de lucrări expuse aici, multe de dimensiuni foarte mari, și care au fost grupate …

Citește articolul complet

Articole similare

Articole populare