SCANDAL în cazul celei mai GRASE femei din lume: A slăbit de la 500 de kg la 172 și va fi dusă în altă țară / VIDEO

Food and More
08.05.2017
Autor: Cristi Teodorescu

O femeie din Egipt despre care se crede că este cea mai grea din lume urmează să fie mutată în Emiratele Arabe Unite (EAU) pentru a continua tratamentul după ce a pierdut două treimi din cantitatea inițială de 500 kg, informează Xinhua citând un anunț al reprezentanților spitalului privat Saifee din India care se ocupă de tratamentul ei.

Potrivit unui comunicat emis de unitatea medicală, Eman Ahmed Abd El Aty cântărește în prezent 172 de kilograme de la circa 500 de kilograme cât avea la momentul internării.

Citește și: Avertisment teribil al celui mai deştept om: ‘Trebuie să PLECĂM rapid de pe Pământ’

”Echipa de medici de la Spitalul Saifee a făcut o treabă fabuloasă, iar recuperarea ei este una fără precedent. Este stabilă și toți parametrii se află sub control. Va avea nevoie în continuare de reabilitare neurologică și de fizioterapie”, se mai arată în comunicatul emis de Aparna Bhasker, directorul departamentului de chirurgie bariatrică din cadrul spitalului din Mumbai.

”La încheierea tratamentului de aici, ea va fi mutată la spitalul Burjeel din EAU”, a adăugat acesta.

Citește și: Liviu Dragnea, ‘făcut praf’ peste Ocean: Ce i s-a transmis liderului PSD / VIDEO

Conform medicilor, femeia în vârstă de 36 de ani va beneficia de ”fizioterapie secundară” în EAU, spitalul de aici fiind ”mai aproape de casa lui Eman și de familia sa”.

La începutul acestei săptămâni, sora sa l-a acuzat pe renumitul medic Muffazal Lakdawala, specialist în chirurgie bariatrică în cadrul spitalului din Mumbai, că ar fi mințit cu privire la faptul că Eman Ahmed ar fi pierdut jumătate din greutate după intervenția la care a fost supusă, și că aceasta ar fi forțată să părăsească unitatea medicală.

Citește și: Ion Iliescu, ATAC FRONTAL la adresa protestatarilor: ‘Indivizi care cultivă discordia’

”Ea a fost adusă într-un avion de marfă și se întoarce ca pasager într-un avion, la clasa business”, se mai arată în comunicatul însoțit de cele mai recente fotografii cu Abd El Aty.

Povestea acestei femei din Alexandria, care nu mai ieșise din casă de 25 de ani, a făcut înconjurul lumii și l-a emoționat pe chirurgul indian care i-a propus toamna trecută să o opereze.

Citește și: Mircea Geoană îi ‘distruge’ pe Laura Codruţa Kovesi şi Coldea: Traian Băsescu, ‘luat peste picior’

Femeia din Egipt considerată „cea mai grea din lume” cântărea inițial o jumătate de tonă, din cauza elefantiazisului de care suferea, o boală care provoacă umflarea membrelor și a altor părți ale corpului, și era imobilizată la pat. Trimisă la Bombay cu un zbor în scop medical, ea a suferit o intervenție bariatrică luna trecută.

Grație unei diete bazate pe lichide și intervenției chirurgicale, femeia a pierdut treptat din greutate de la sosirea în India, la mijlocul lunii februarie, cu un avion de marfă în care a fost urcată cu ajutorul unei macarale.

Citește și: Traian Băsescu a RĂBUFNIT la România TV: Ce a putut spune despre alegerile din 2009

Sora sa și spitalul au inițiat o campanie de strângere de fonduri pentru a acoperi costurile transportului și operației.

Deținătoarea oficială al titlului de cea mai grasă femeie din lume este americanca Pauline Potter, cu o greutate de 293 kg în luna iulie a anului trecut înregistrată de Cartea Recordurilor.

Citește și: Ungurii ne servesc o lecție, vin să ne facă autostradă. Ce spune Viktor Orban

Articole similare:

Top

Fii la curent cu cele mai interesante ştiri din blogosfera românească.

Urmărește revistablogurilor.ro pe Facebook

×