De ce nu renunță Carmen Iohannis la Sibiu

Interesant!
02.09.2015
Autor: Cristi Teodorescu

Prezentă în acest sfârşit de săptămână acasă, la Sibiu, familia prezidenţială nu a ratat ocazia de a se întâlni cu prietenii alături de care petrece, când are prilejul, timpul liber. Cu această ocazie, Carmen Iohannis s-a destăinuit colegelor de cancelarie şi prietenelor de familie, dezvăluind motivul pentru care a preferat să facă naveta de la Bucureşti.

Ea le-a povestit prietenilor că nu se poate acomoda cu viaţa din Capitală şi că simte lipsa cafelelor cu amicele de la Sibiu. După cum s-a plâns apropiaţilor, Carmen Iohannis nu a găsit până acum nici o prietenă în Bucureşti, ea fiind o fire sociabilă şi comunicativă.

La Sibiu este mereu înconjurată de colegele de la Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr atât în pauzele dintre ore, cât şi în timpul liber. Cafeaua de la laboratorul de engleză este un ritual pe care de ani buni nici directorul liceului nu a îndrăznit să-l tulbure.

La fel şi şuetele de acasă de la familia Iohannis sau de la prietenele primei doamne se pare că-i lipsesc şi asta a contribuit decisiv la luarea deciziei de a continua serviciul la Sibiu.

Soţia preşedintelui le-a spus prietenelor sale că ar putea să predea la cele mai bune licee din Capitală, dar ar suferi de singurătate. Şedinţa Consiliului de Administraţie de la “Gheorghe Lazăr” a aprobat luni cererea lui Carmen Iohannis de a continua activitatea cu o jumătate de normă.

“S-a votat în unanimitate, profesoara Iohannis are foarte mulţi prieteni în şcoală şi toată lumea s-a bucurat vizibil că o să o aibă şi în următorul an colegă. Şi pentru conducerea liceului este un câştig, pentru că este un profesor de excepţie, care are cu elevii o relaţie cum nu s-a mai văzut”, a declarat directorul Colegiului Naţional Gheorghe Lazăr, Gabriel Negrea, scrie libertatea.ro

Articole similare:

Top