Dacă Donald Trump e sărit de pe fix, iată cum e purtătoarea lui de cuvânt! Indiciu: o cheamă Katrina / VIDEO

Analisti / Jurnalisti Politici
04.01.2016
Autor: Cristi Teodorescu

Katrina Pierson, purtatoarea de cuvant a lui Donald Trump, a aparut recent la CNN pentru a discuta despre criticile lansate de seful sau la adresa fostului presedinte democrat Bill Clinton.

Pierson a atras insa atentia nu prin ceea ce a avut de spus, ci datorita unui colier ciudat pe care-l purta la gat, alcatuit dintr-un sirag de gloante, relateaza Agerpres.
Ziaristul care i-a luat interviul, Jim Sciutto, nu a putut rezista tentatiei de a o intreba pe Pierson despre colierul cu pricina. „Ce-i cu colierul asta pe care-l porti la gat?”, a vrut el sa stie. Pierson a raspuns ca este vorba pur si simplu de „o dovada de sprijin pentru micile companii”, o aluzie la comerciantii de arme de foc.
Ziaristul nu a mai insistat, insa internautii au comentat pe larg pe Twitter aparitia lui Pierson. „Colierul purtatoarei de cuvant a lui Trump nu trebuie ratat. Viitorul colier va fi un sirag de urechi umane, se pricep sa le faca si pe acestea!”, a scris un utilizator al acestei retele, in timp ce o utilizatoare o intreba pe Pierson: „Katrina Pierson, de unde pot cumpara acel model de colier cu gloante pe care l-ai purtat la CNN? Mi-a placut!” Altii au comentat ca gestul Katrinei Pierson de a purta un colier facut din gloante este ingrozitor, lipsit de sensibilitate si o dovada de prost gust si se intrebau daca nu cumva Pierson a fost platita de NRA (puternica si influenta organizatie americana care face lobby in favoarea armelor – n.r.).
De altfel, Katrina Pierson a scris pe contul ei de Twitter ca gloantele sunt reale si sunt produse in Texas. In timp ce unii internauti, intr-un exces de corectitudine politica, l-au criticat pe ziarist ca s-a aratat interesat de felul in care era imbracata Pierson, cotidianul The Washington Post a insistat ca, de aceasta data, comentariul ziaristului a fost cat se poate de oportun, deoarece intrebarea se referea la „o declaratie politica facuta prin intermediul colierului” si nu era o curiozitate „deloc profunda” despre stilul vestimentar al lui Pierson.

Articole similare:

Top