APOCALIPSA după Părintele Ilie Cleopa: Ce se va întâmpla

Interesant!
07.12.2015
Autor: Cristi Teodorescu

Părintele Ilie Cleopa, cunoscut predicator al Moldovei, era unul dintre monahii căutaţi de credincioşi pentru sfaturile sale duhovniceşti. „Mânca-v-ar Raiul!”, le ura părintele de la Sihăstria celor care-l căutau la mănăstire, dar avea grijă să-i atenţioneze mereu să se pregătească în credinţă pentru venirea sfârşitului lumii.

Citeşte şi: DNA ‘loveşte’ peste tot: Un alt om cu greutate a ajuns în faţa procurorilor / VIDEO

 

Tema despre sfârşitul lumii este tratată de părintele Cleopa în două volume intitulate „Convorbiri duhovniceşti” apărute în anii 1984 şi 1988 şi reeditate ulterior în 1994, într-o ediţie specială, la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Iaşi. Convorbirea a opta (dintre cele 14), intitulată „Despre îngeri, moarte, viaţa viitoare şi judecata de apoi”, prezintă o serie de explicaţii ale părintelui Cleopa despre sfârşitul lumii. „Spun Sfinţii Părinţi că pentru patru pricini trebuie să fie sfârşitul lumii.

Citeşte şi: Încă un greu dus cu cătuşe la DNA: Are legătură cu dosarul lui Ioan Oltean

 

– ca să se arate dreptatea lui Dumnezeu în toată desăvârşirea ei;

– ca să se arate nedreptatea oamenilor faţă de poruncile lui Dumnezeu;

– să se pedepsească păcatele şi fărădelegile lumii de la întemeierea ei până la sfârşitul veacurilor

– ca să se răsplătească faptele bune ale drepţilor pe măsura credinţei şi a răbdării lor”, explică părintele Cleopa întrebării de ce trebuie să fie sfârşitul lumii.

Citeşte şi: Trei lanţuri de hipermaketuri dispar din România

 

Duhovnicul mai spune că nimeni nu ştie când va fi sfârşitul lumii, aceasta fiind „o mare taină a lui Dumnezeu”. Cu toate acestea, evenimentul va fi precedat de „semne între oameni, pe pămant şi în univers, care vor prevesti apropierea venirii Lui Hristos. După aceste semne vom cunoaşte cât de aproape este venirea Domnului la judecată”. „Nu va fi distrusă lumea materială, pământul şi întreg universul, ci numai se va reînnoi, se va curăţi, după care «va fi cer nou şi pământ nou»( Apocalipsa 21, 1). Este păcat să credem că Dumnezeu va distruge definitiv zidirea Lui pe care a făcut-o cu mâinile Sale şi a zis «că este bună foarte». Sfinţii Părinţi au hotărat şi ei că «cine va zice că la sfârşitul lumii va fi distrus desăvârşit pământul şi universul – care este zidirea lui Dumnezeu – să fie anatema»”, mai arată Ilie Cleopa în Convorbirea a opta.

Citeşte şi: Ultimatum pentru Turcia: Să-şi retragă trupele în 48 de ore!

 

Articole similare:

Top