Acestea sunt lucrurile neștiute despre cafea

Arta si Cultura
23.06.2015
Autor: Cristi Teodorescu

Pentru băutorii de cafea, nimic nu este mai bun decât o cană cu băutura preferată dis de dimineaţă. Fie că o preferaţi slabă, cu lapte, fie că vă place cafeaua tare, vă dă doza de energie de care aveţi nevoie, în timp ce vă îmbie cu mirosul său proaspăt. Ce alte lucruri mai sunt însă de aflat despre cafea?

Publicaţia americană „Hufington Post” a realizat o listă cu lucruri neştiute despre cea mai populară băutură caldă, cafeaua:

1. La nivel mondial se beau până la 500 de miliarde de căni de cafea.

2. Riscul de a suferi de depresie scade în cazul femeilor care beau caefa. Potrivit unui studiu făcut la Harvard, riscul unei depresii este cu 20% mai scăzut pentru femeile care beau mai mult de patru căni de cafea pe zi.

3. Mirosul cafelei ajută, într-adevăr, oamenii să se trezească dimineaţa, conform unui studiu al Universităţii Naţionale Seoul.

4. Cafeaua ajută bărbaţii care suferă de disfuncţii erectile. Un studiu condus de Universitatea din Texas a dovedit că în cazul bărbaţilor care consumă între 85 şi 170 de miligrame de cofeină pe zi riscul problemelor erectile scade cu 42%.

5. Ora ideală pentru băut cafeaua este ora 10:00. Acest lucru se întâmplă pentru că nivelul de cortisol (hormonul asociat cu stresul, dar şi cu „trezirea” organismului) începe să crească din momentul trezirii. Aşadar, dacă bem o cană de cafea la puţin timp după trezire, cofeina îşi va face efectul corespunzător.

6. Riscul de a face Alzheimer scade cu 20% în cazul persoanelor care consumă între trei şi cinci ceşti de cafea pe zi, potrivit unei cercetări prezentată la Congresul European Anual dedicat cercetărilor despre Alzheimer din 2014. Aceeaşi cantitate scade şi riscul infarcturilor.

7. Cafeaua îţi dă energie atunci când faci exerciţii fizice. Cercetările au arătat că persoanele care beau cafea au o rezistenţă fizică este mai mare, scrie adevarul.ro

Articole similare:

Top