Mituri și adevăruri despre iaurt

Beauty
07.07.2015
Autor: Roxana Popa

Iaurtul, aliment cu însemnate proprietăți nutritive folosit ca atare sau pentru a pregăti delicioase deserturi și sosuri, este înconjurat de numeroase mituri. Câteva dintre cele mai răspândite sunt preluate de site-ul hola.com, pentru a arăta ce este adevărat și ce este fals în legătură cu acest ‘superaliment’. Mai mult, iaurturile lichide conțin apă în proporție de 79%, ceea ce le face un aliment ideal pe timp de caniculă.

Iaurtul stimulează digestia: Adevărat.
Contrar alimentelor care îngreunează digestia, iaurtul stimulează acest proces datorită acțiunii probioticelor. Iaurturile cu Lactobacillus ajută la absorbția substanțelor nutritive echilibrând flora intestinală. Iar dacă este vorba despre iaurturi fără lactoză, organismul va fi scutit de munca de a ‘scinda’ lactoza (în glucoză și galactoză) și, prin urmare, digestia va fi și mai ușoară.

Iaurturile înghețate pot intra în dietele de slăbire: Depinde.
Tendința de a consuma iaurtul însoțit de topping se adaugă unui adevărat boom înregistrat de consumul de iaurt înghețat ca snack sănătos la modă și s-a extins rapid la iaurturile consumate acasă. Totuși, nu orice topping este sănătos. Dacă se dorește includerea unui adaos care să fie sățios și să nu ducă la creșterea în greutate, cel mai bine ar fi ca iaurturile naturale să fie consumate împreună cu fructe uscate și cu o cantitate mică de fructe de pădure. Adaosul de alimente bogate în zahăr ca ciocolata, caramelul etc. înseamnă un aport mult mai mare de calorii.

Iaurtul are efecte pozitive asupra pielii: Adevărat.
Iaurtul se poate lăuda că este unul dintre alimentele care aduc cele mai mari beneficii pielii. Consumându-l, obținem dozele de proteine necesare pentru a avea o piele fermă și mai netedă. În plus, aplicat direct pe piele, iaurtul hidratează. Utilizat ca mască facială (singur sau în combinație cu mierea), catifelează pielea și îi îmbunătățește aspectul și textura. Poate fi folosit, de asemenea, ca loțiune după plajă: enzimele și probioticele din iaurt ajută la o refacere mai rapidă a pielii după neplăcutele arsuri de vară.

Iaurtul trebuie să fie consumat după ce se face sport, nu înainte: Fals.
Consumul de iaurt este pozitiv atât înainte, cât și după ce se face sport. Consumat înainte, oferă surplusul de energie necesar pentru menținerea ritmului în cursul ședinței de exerciții fizice. Consumat după, este un aliat de nădejde pentru refacere: conținutul său de carbohidrați ajută la refacerea rezervelor de energie, iar proteinele sunt utile mușchilor.

Sursa: Agerpres

citeste mai mult

Vezi sursa

Articole similare:

Top