Ziua în care România a rămas fără președinte
România trece prin cele mai dramatice clipe de la mineriade încoace! Zeci de tineri și-au pierdut viața în cel mai tragic accident din istoria modernă a țării noastre. Alte zeci vor rămâne cu traume pe viață, traume fizice și psihice. Sute de membri de familie și prieteni au pierdut tot în doar câteva clipe. Revolta a pus stăpânire pe popor, un popor rămas fără premier, dar și fără lideri.
Nu am văzut niciun președinte de partid mergând la locul tragediei, prin spitale sau oriunde în altă parte pentru a arăta că este alături de cei care suferă în aceste zile. Sunt de acord că nu e momentul pentru politicieni, dar e momentul ca politicienii să arate că sunt oameni. De ce niciun președinte de partid, fie de la PNL, PSD, UDMR, UNPR sau ce formațiuni mai vreți, nu a ieșit public și să le ceară membrilor săi să meargă în spitale să doneze sânge, să facă o strângere de fonduri, să arate că sunt oameni, așa cum arată alți români care nu au implicare politică? Liderii politici au relații în străinătate, acolo unde se află spitale mai bune, acolo unde pot fi tratați răniții din clubul Colectiv. Oare nu puteau vorbi cu românii din Diaspora să cazeze membrii familiilor celor care au ars și care vor fi tratați peste hotare să-i găzduiască? Neimplicarea lor spune multe despre ei, însă neimplicarea noastră spune și mai multe. Nu avem președinte. Nici de țară, nici de partid.
Ziua în care România a rămas fără președinte, fie el de țară, fie de partid, e ziua în care România și-a pierdut speranța. Speranța că suntem oameni…