Între Sighet și Baia Mare cel mai frecvent am utilizat drumul național care trece peste Gutin (sau Munții Gutâi), poate am parcurs serpentinele astea de 1.000 de ori. În zona montană șoseaua trece prin pădure, existând câteva locuri de unde poți avea o priveliște mai largă asupra peisajului; dar sunt puține acele locuri – și nu îți poți imagina măcar cam cum arată împrejurimile. De câteva ori am zburat peste aceste locuri, cu avion închiriat sau cu elicopter, dar focalizarea foto a fost pe zonele mai interesante din punct de vedere naturalistic, gen Creasta Cocoș
