L-am cunoscut pe Ovidiu, prietenul tatei, când încă mergea. Era domnul de la București, profesor de sport, care venea la noi la Târgoviște și îmi aducea banane, portocale și renumita franzelă de 1 leu pe care o iubeam mai tare decât orice fruct de negăsit și o mâncam cu poftă până mi se făcea rău. Îmi făceam “sandviș cu pâine”, așa râdea maică-mea de mine. Ovidiu era înalt, frumos, carismatic, mirosea a parfum de București, așa cum îi ziceam eu, și părea un spirit liber, așa îmi părea mie atunci, la vârsta de 10-11 ani.