Vrancea (III) de Eusebiu Camilar

Mama Vrancea, zâmbea cald, ca orice mamă când își pregătește feciorul de drum lung, și ofta des, bodogănind cine știe ce, ca să-și apere jalea…
-Iată, Măria Ta! De la mine puțin, de la alții mai mult. Îți stă bine îmbrăcarea de răzeș, căci tu, Doamne, ești doar răzeșul cel mai mare, părintele răzeșilor Moldovei! Sameni, Doamne, cu Toader al meu, și când te-am văzut acum o clipită, îmbrăcat așa, mi-a venit să te îmbrățișez și să te sărut. Dar nu despre asta-i vorba, Măria Ta! Altceva dau cu pământul Moldevei: dacă binevoiești, uită-te afa