„Dacă ne gândim că, în ultima vreme, preşedintele suspendat a vorbit despre tot şi despre toate, este cu totul ciudat că nu a făcut nicio referire la un subiect atât de actual şi care, de la revolte ţărăneşti până la scrisori trimise la Uniunea Europeană de către europarlamentarii USL, a stârnit atâtea dispute”, afirmă Vosganian.
Senatorul adaugă că “e limpede că acţiunea procurorilor a fost extrem de impopulară, mai ales prin modul în care s-a derulat”, prin urmare “Băsescu n-ar fi avut decât două opţiuni, ori să critice această acţiune, măcar în formele sale procedurale, ori să tacă”. “Dacă ar fi lăudat-o, şi-ar fi atras şi mai multă antipatie din partea românilor. Dacă ar fi criticat-o sau măcar şi-ar fi exprimat unele rezerve, şi-ar fi atras nedumerirea celor care au făcut toate astea ca să-i fie pe plac. Orice ar fi spus, ar fi ieşit prost. Astfel încât, aşa cum a dovedit şi altădată, pentru Băsescu uneori tăcerea e brăţară de aur”, adaugă deputatul liberal.
În context, Varujan Vosganian reaminteşte că, în urmă cu câţiva ani, Traian Băsescu declara că “un sfert dintre judecători şi procurori sunt foşti securişti”, iar unii dintre magistrate sunt corupţi.
“În aprilie 2008, în urma unui proces controversat, preşedintele a considerat că soluţia a fost dată de unii magistraţi corupţi care au ignorat dovezile. (…) În februarie 2008, preşedintele considera că un sfert dintre judecători şi procurori sunt foşti securişti, declaraţie pe care, la vremea respectivă, preşedintele de atunci al CSM, Lidia Bărbulescu, a condamnat-o public”, exemplifică Vosganian.


