Virusul pe care sigur îl ai, care se transmite printr-o simplă atingere și de care nu scapi niciodată
Statistic vorbind, s-ar putea ca si tu sa ai herpes. Potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii, 3,7 miliarde de oameni cu varsta sub 50 de ani din intreaga lume sunt infectati cu virusul herpes simplex de tip 1 (HSV1), adica doua treimi din populatie.
Raspandirea infectiei variaza in diferite colturi ale lumii, in functie de sex, potrivit raportului OMS.
In America, aproximativ 39% dintre femei si 49% dintre barbati sunt infectati. In estul Mediteranei, 75% din femei, dar si dintre barbati au virusul herpetic, iar in Africa, 87% din populatie sufera de herpes.
Iar statisticile vizeaza doar populatia cu varsta sub 50 de ani. Peste aceasta limita de varsta, “procentul poate sa ajunga chiar si la 100% in anumite locuri”, spune Bryan Cullen, directorul Centrului Universitar de Virologie Duke, insa raportul OMS nu include aceste cifre.
Diferentele dintre HSV-1 si HSV-2
HSV-1 este cel mai raspandit tip de virus herpes simplex si se transmite prin simplul contact al pielii si prin sarut. Este cel responsabil cu eruptiile din zona fetei. Studiile sustin insa ca acesta poate sa fie din ce in ce mai responsabil si de herpesul genital.
HSV-2 este insa cel care a fost asociat mai mult cu herpesul genital si se transmite aproape exclusiv prin contact sexual. Infectia cu HSV-2 poate sa aiba consecinte mai grave, studiile confirmand faptul ca poate sa creasca sansele unei persoane de a se infecta cu HIV.
Un numar enorm de infectii genitale
In Ianuarie, OMS a estimat ca 417 miliarde de persoane cu varsta cuprinsa intre 15 si 49 de ani este infectata cu virusul HSV-2, care cauzeaza herpesul genital. Astfel, potrivit estimarilor, peste jumatate de miliard de oameni de 15-49 de ani are aceasta infectie.
Avand in vedere ca inca nu exista un tratament permanent si definitiv pentru niciunul din virusuri, OMS si partenerii sai isi doresc sa accelereze dezvoltarea de vaccinuri pentru prevenirea infectiilor in viitor. Deocamdata, singura solutie pentru eruptii o reprezinta anti-viralele.