Vestea zilei pentru Simona Halep: Nimeni nu mai spera să rămână acolo

Dive
06.07.2015
Autor: Cristi Teodorescu

Jucătoarea daneză Caroline Wozniacki, locul 5 WTA şi cap de serie numărul 5, a fost învinsă, luni, cu scorul de 6-4, 6-4, în optimile de finală ale turneului de la Wimbledon, de spaniola Garbine Muguruza, locul 20 WTA şi favorită 20, rezultat în urma căruia Simona Halep va rămâne pe locul 3 WTA.

După ce a pierdut în turul I al competiţiei londoneze, Halep putea coborî până pe locul 6 WTA, în funcţie de rezultatele înregistrate de Petra Kvitova, Caroline Wozniacki şi Lucie Safarova. Însă aceste jucătoare au părăsit şi ele turneul înainte de a acumula numărul de puncte necesar pentru a o depăşi pe româncă în ierarhia WTA. Astfel, Halep va fi pe locul 3 WTA şi în clasamentul care va fi dat publicităţii lunea viitoare, după încheierea Grand Slam-ului din capitala Marii Britanii.

Articole similare:

Top