Vasile Dâncu îl ia de urechi pe Crin Antonescu

Revista Blogurilor
25.08.2012
Autor: dan

Vasile Dâncu spune, într-un interviu pentru Citynews, că premierul Victor Ponta, datorită funcţiei pe care o deţine, „este obligat să manifeste moderaţie şi să participe la o coabitare instituţională” cu Traian Băsescu, chiar dacă „nu este nevoie să se împrietenească”.

 

În acest context, Dâncu a criticat reacția lui Crin Antonescu după invalidarea referendumului, subliniind inclusiv tentativa acestuia de a atrage către el, în dauna PSD, cele 7 milioane de români care au votat NU. „Mi s-a părut că se distanţează (de PSD – n.r.) şi că se pune în fruntea celor 7,5 milioane de revoltaţi, încercând cumva să captureze acest public într-un proiect de câştigare a preşedinţiei. Am văzut un discurs ca la 1948, că trebuie să eliberăm poporul, un discurs pe care îl face un profesor de istorie de liceu”, a spus Dâncu. „Discursul lui Crin Antonescu mi s-a părut a fi un preludiu la viitoare discuţii din cadrul USL. Prin modul cum a spus că cel puţin PNL se luptă cu Traian Băsescu a încercat să spună că PSD nu ar avea aceeaşi voinţă”.

 

Social-democratul a mai declarat că „nici PSD nu este dispus să urmărească prea departe proiectele şi aventurile lui Crin Antonescu”. Cât despre candidatura acestuia la președinție din partea USL, aceasta rămîne deocamdată nedisputată. „pentru că vin alegerile parlamentare şi că USL va merge unitar”.

 

Articole similare:

Top