Stiripesurse.ro

Loading RSS Feed

Vântul puternic produce pagube și victime, în 14 județe. Peste 50 de acoperișuri au fost smulse, iar zece mașini au fost avariate (una în mers) de copaci și stâlpi căzuți. O persoană pe care a căzut un acoperiș (la Huși) a decedat, iar altele au fost rănite (la Timișoara, Iași, Bacău) de crengile rupte ale copacilor. 138 de localități nu au curent electric.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență informează că, până la 15.30, vântul puternic a produs efecte în 56 de localități din 14 județe (AB, BC, BT, CJ, CS, GL, HR, HD, IS, NT, SM, SV, TM și VS).

S-a intervenit pentru degajarea unor elemente de construcție de la 51 imobile (38 acoperișuri de bloc, 11 acoperișuri de casă, 2 operatori economici), respectiv pentru îndepărtarea a 59 copaci și 9 stâlpi de electricitate prăbușiți, fiind avariate 10 autoturisme.

Efecte semnificative s-au înregistrat astfel:

În municipiul Huși din jud. Vaslui, o persoană a fost lovită de acoperișul unui bloc dislocat de rafalele de vânt. La sosirea echipajelor de intervenție la locul evenimentului victima era inconștientă, iar după efectuarea manevrelor de resuscitare aceasta a fost declarată decedată.
În loc….

Citește articolul complet

Articole similare

Articole populare