Stiripesurse.ro

Loading RSS Feed

Vacanţă în România: Dormi în hotelul tren şi te deplasezi cu mocăniţa

Inaugurat anul trecut, hotelul tren, denumit Carpatia Express, este format dintr-o locomotivă cu abur, un vagon restaurant şi două vagoane de dormit, fiecare cu zece cabine de două locuri. Acestea au fost produse de Republica Democrată Germană pentru căile ferate ale Cehoslovaciei. Chiar dacă astăzi nu mai circulă, turiştii români, dar şi cei străini se cazează cel puţini o noapte în tren şi se plimbă a doua zi cu mocaniţa pe ultima cale ferată forestieră din țară care însă este activă, atunci când vizitează Maramureşul. Trenul a fost recondiţionat cu ajutorul unei fundaţii elveţiene, scrie economica.net.

 

Pachetul de bază costă 159 de lei/persoană şi include cazarea pentru o noapte în regim double, o cină şi un mic dejun în vagonul-restaurant iar a doua zi, la 9 dimineaţa se pleacă cu Mocăniţa până la Paltin. Plimbarea cu mocanița durează aproximativ cinci ore. La Paltin, turiştii pot admira împrejurimile iar firma organizatoare le pune la dispoziţie şi servicii de catering, contra cost. Pentru două nopţi de cazare, preţul este de 278 de lei/persoană.

Articole similare

Articole populare