Vacanṭă. E o dimineaṭă însorită cum puṭine sunt în Belgia. Frumuseṭea ṣi miresmele florilor din grădinuṭa mea, verdele viṭei-de-vie, albastrul cerului, lumina blândă a zorilor întârziaṭi mă dezmiardă, promiṭându-mi o zi lină. Mă uit la cafeaua neagră din faṭa mea ṣi încerc să disting în aburi forme ṣi figuri prezicătoare. Mă gândesc la timpul care se scurge uṣor, ca nispul dintr-o clepsidră. Uṣor, dar sigur. Mă gândesc la secunda pe care tocmai am trăit-o ṣi pe care nu o voi mai trăi niciodată. La fiecare secundă care nu seamănă cu s… citeste mai mult